Nicoleta Pociumban a elaborat și prezentat lucrarea „The impact of inflation on entrepreneurial development and living standards in Moldova and the European Union” – „Impactul inflației asupra dezvoltării antreprenoriale și standardelor de viață în Moldova și Uniunea Europeană”.
„Sub îndrumarea domnului conf. univ., dr. Iuliu Țurcan, studenta a analizat detaliat fenomenul inflației, evidențiind consecințele sale economice și sociale imprevizibile. Prin intermediul unei analize comparative între Moldova și Uniunea Europeană, lucrarea a evidențiat modul în care inflația afectează prețurile și calitatea vieții, furnizînd o perspectivă utilă pentru politicienii și economiștii din ambele regiuni”, se arată în comunicatul UTM.
Realizarea Nicoletei este o dovadă a importanței implicării tinerilor în activitatea de cercetare încă din timpul facultății. Participarea sa la acest concurs a evidențiat abilitățile sale de cercetare și analiză, dar a și demonstrat angajamentul său pentru contribuția la proiecte de cercetare internaționale.
Astfel de inițiative îmbogățesc semnificativ cunoștințele tinerilor cercetători, dar au și potențialul de a influența pozitiv dezvoltarea economică și socială, reprezentînd un pas semnificativ în evoluția lor academică și profesională.
Adăuga comentariu