Un rînd mare s-a format marți la Universitatea de Medicină şi Farmacie "Nicolae Testemiţanu" încă de la primele ore ale zilei.
"Pe platformă, s-au înregistrat dosare în regulă, validate, circa 1860. Anul trecut, au fost circa 1650 de dosare validate în concursul intermediar. Sînt persoane care au venit de la 4 dimineaţa", a spus Gheorghe Harea, secretar la comisia de admitere.
Conducerea universităţii analizezază posibilitatea de a suplimenta numărul de locuri la contract, la unele specialităţi, notează Noi.md cu referire la tvrmoldova."Anul acesta, am avut un concurs istoric, am avut în jur de 1968 de solicitanţi, la 1100 de locuri – 500 buget, 600 contract. Sînt facultăţi unde putem extinde numărul de locuri, sînt facultăţi unde nu putem, pentru că necesită spaţiu, loc de muncă, cum ar fi Stomatologia", a declarat Emil Ceban, rectorul USMF.
La Universitatea de Stat din Moldova s-a înregistrat un număr-record de dosare validate. Din totalul de 5670 de candidaţi, 5430 au reuşit să se înscrie în sesiunea de bază.
Şi la Universitatea Pedagogică "Ion Creangă", numărul candidaţilor a crescut cu 20 la sută faţă de anul trecut. Iar la Universitatea Tehnică din Moldova, în prima etapă, au fost admişi aproape 4400 de candidaţi, la fel, în creştere faţă de anul trecut.
Candidaţii care au fost acceptaţi, pot depune actele în original pînă pe 9 august. Studenţii trebuie să prezinte originalele documentelor depuse online, inclusiv actul de studii şi buletinul de identitate. Rezultatele finale vor fi publicate pe site-urile universităţilor, pe 11 august.
Adăuga comentariu