Eurovision stiri: 520
Cazul Filat stiri: 355
Transnistria stiri: 1390
Preşedintele stiri: 4017

Nicolae Pascaru: "Este inadmisibil ca în astfel de locuri ca Rezervația de la Țipova să se comită ilegalități"

20 apr. 11:15   Societate
3067 0

Zona Rezervației Peisagistice de la Țipova, unde, în prezent, au loc lucrări ilegale de construcție a unei pensiuni, este de ani buni și în vizorul mai multor organizații de mediu, printre care și Fundația pentru Dezvoltare Ecologică EcoDava.

Potrivit lui Nicolae Pascaru, vicepreședintele EcoDava, peste 40 de organizații ecologice s-au aliniat apelului de salvare a zonei de la Horodiște, notează Noi.md.

«Am făcut doar cîțiva pași pe acest teren și am găsit bucăți de ceramică vechi, niște oseminte, care pentru arheologi prezintă un interes deosebit și care sînt prețioase din punct de vedere istoric. Rezervația de la Țipova ca importanță este, practic, pe locul al doilea după Cappadocia, monumentul istoric din Turcia. Acest loc este, de fapt, un legămînt al culturii Cucuteni-Tripolia.

Anterior, în această zonă au fost găsite multe obiecte, urme ale civilizației, care a existat aici cu 4-5 mii de ani î.e.n. De aceea pentru noi este foarte importantă această zonă. Noi chemăm și autoritățile să atragă atenție la această situație de la Horodiște, pentru că inadmisibil faptul ca în asemenea zone să aibă loc astfel de ilegalități.


Trebuie de găsit vinovatul și de elucidat felul cum acest teren din proprietate publică a ajuns în proprietate privată, de ce i-a fost schimbată destinația», a spus Nicolae Pascaru.

EcoDava, alături de mai multe organizații de mediu, a semnat o petiție în adresa mai multor instituții competente, în care cere stoparea distrugerii patrimoniului arheologic în zona rezervației de la Horodiște.

Co-proprietara terenului, Vera Iurcu, care este, de altfel, și soția primarului din satul Horodiște, spune că, atunci cînd au pornit lucrările pe teren nu a știut că acesta este sit arheologic.

Amintim că situația în jurul construcției unei pensiuni turistice pe teritoriul Rezervației Peisagistice din Țîpova, Rezina, a fost inspectată de echipa Noi.md. La fața locului, s-au deplasat și activiști civici, reprezentanți ai Fundației pentru Dezvoltare Ecologică EcoDava, care s-au arătat revoltați de felul cum pe o astfel de bijuterie arheologică, parte a istoriei și culturii Republicii Moldova, sînt săpate șanțuri și montate fundații din beton.

Redacția Noi.md a solicitat Ministerului Mediului să se expună pe marginea situației și instituția, a doua zi după adresarea noastr[ a venit cu un comentariu în rețelele sociale, specificînd că inspectorii de mediu au sistat lucrările încă din luna martie curent. «Proprietarul terenului nu deține avizele necesare, respectiv nu este în drept să execute lucrări. Cazul este monitorizat de inspectorii de mediu pentru a asigura respectarea legislației. Rezervația Peisagistică Țîpova este una dintre cărțile de vizită ale Republicii Moldova, combinînd în sine funcții ecologice, cultural-istorice, estetice, fiind o atracție turistică și de pelerinaj cunoscută pe scară largă în Republica Moldova și peste hotarele ei».



14
0
0
1
1

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?