„Identificarea celor mai eficiente sisteme de înștiințare a populației, astfel încît să reducă pierderile de vieți omenești, pagubele asupra proprietăților și mediului.
Se planifică examinarea sistemelor naționale de alertă publică, precum și împărtășirea informației despre organizațiile omologe și procesele decizionale legate de sistemul de alertă publică.
Mai mult, va fi efectuată promovarea schimbului de experiență între țări privind gestionarea riscurilor legate de dezastre. Tot aici specialiștii vor efectua identificarea arhitecturii sistemelor de avertizare timpurie, care trebuie să fie flexibile și adaptabile, incluzînd alertarea, observarea, planificarea, notificarea, dar și procesarea datelor”.În contextul desfășurării Proiectului MD–ALERT–STUDY, vizita reprezentanților IGSU din Republica Moldova la Helsinki se realizează cu scopul studierii celor mai bune practici, soluții și tehnologii în domeniu, întrucît Finlanda este considerată una din țările Uniunii Europene cu un sistem de înștiințare performant.
Republica Moldova este la etapa realizării unui studiu de fezabilitate pentru a vedea care din tehnologiile existente ar putea fi aplicabile țării noastre. Studiul conform proiectului urmează a fi finalizat în februarie 2025.
Adăuga comentariu