Scopul vizitei este de a consolida dialogul Republicii Moldova cu Uniunea Europeană, în vederea accelerării cooperării în domeniile educației, cercetării, inovării și formării competențelor pentru o economie modernă.
Pe parcursul vizitei, ministrul are planificate discuții cu comisari europeni, directori generali ai directoratelor Comisiei Europene, precum și cu membri ai Parlamentului European implicați în domeniile industrie, cercetare, energie, tineret, cultură și competențe. Dialogul vizează extinderea accesului instituțiilor din Republica Moldova la programele europene, consolidarea parteneriatelor academice și științifice, precum și facilitarea mobilităților pentru elevi, studenți, profesori și cercetători.
Programul include și participarea la European Education Summit - cea mai importantă platformă anuală de discuții despre viitorul educației în Europa. În cadrul Summitului, ministrul s-a alăturat discuțiilor la nivel înalt privind competențele pentru economia viitorului, rolul educației în dezvoltarea democrației, parteneriatele dintre școli și mediul privat, precum și modul în care sistemele educaționale se pot adapta la transformările accelerate ale pieței muncii. Tot în cadrul evenimentului, ministrul a participat la un panel despre provocările economice și rolul educației în asigurarea unei forțe de muncă competitive.
Întîlnirile bilaterale programate la sediile Comisiei Europene și ale Parlamentului European au ca scop aprofundarea cooperării în domeniul cercetării și inovării, identificarea oportunităților de finanțare pentru instituțiile din Republica Moldova, precum și promovarea unui dialog structurat privind modernizarea sistemului educațional și racordarea acestuia la politicile europene în materie de competențe, digitalizare și incluziune.
Printre reușitele menționate în domeniul educațional se numără lansarea Rețelei Școlilor Model, reconceptualizarea dezvoltării profesionale continue a cadrelor didactice și a managerilor școlari, revizuirea curriculumului pentru a îmbunătăți rezultatele învățării elevilor din învățămîntul primar și secundar, dezvoltarea disciplinelor STEAM ș.a.
În raport se mai arată că, Republica Moldova a continuat implementarea graduală a sistemului dual în învățămîntul profesional-tehnic. A înregistrat progrese semnificative privind angajamentele-cheie ale Spațiului European al Învățămîntului Superior și în operaționalizarea Registrului Național al Calificărilor.
Au crescut investițiile în tineret, iar în domeniul sportului a fost aprobat un regulament intern care asigură o modalitate transparentă de alocare a sprijinului financiar pentru federațiile naționale și a fost modificat mecanismul de finanțare a sportului de performanță.
Adăuga comentariu