X 
Arşiţa stiri: 225
Transnistria stiri: 1464
Preşedintele stiri: 4134

Mitropolia Moldovei a comentat pelerinajele în Federația Rusă a unui grup de preoți

21 aug. 10:55   Societate
7 ore in urma 2649 0

Mitropolia Moldovei a venit cu o poziție oficială în cazul pelerinajelor recente în Federația Rusă a unui grup de preoți.

”În urma apariției în presă a unor informații eronate legate de pelerinajele recent efectuate de mai mulți preoți din cadrul Bisericii Ortodoxe din Moldova în Federația Rusă, dorim să subliniem că aceste pelerinaje nu au fost organizate sau coordonate de către Mitropolia Chișinăului și a întregii Moldove.

În contextul în care unii ar putea percepe aceste pelerinaje ca avînd o tentă politică, dorim să subliniem cu fermitate poziția Mitropoliei: Biserica Ortodoxă condamnă vehement implicarea clericilor în politică sau în activități de propagandă.

Preoții care s-au întors din Moscova au negat orice formă de ajutor financiar primit din partea celor care i-au găzduit. Mitropolia va monitoriza atent acest caz și va lua toate măsurile necesare pentru a preveni implicarea clericilor în activități cu tentă politică sau electorală”, se arată într-un comentariu public.

Totodată, Mitropolia Moldovei reiterează că se angajează să atenționeze din nou preoții asupra responsabilității lor de a rămîne neutri și de a nu se implica în acțiuni politice.


”Mitropolia își reafirmă angajamentul de a asigura integritatea clerului său și de a menține Biserica Ortodoxă din Moldova în afara oricăror influențe politice”, se arată în nota de presă.

Reamintim că zilele trecute, unele surse mass-media anunțau că mai mulți preoți ai Mitropoliei Moldovei ar urma să plece la Moscova în așa-zise pelerinaje, finanțate de fugarul om de afaceri Ilan Șor, iar ieri cîțiva preoți au fost surprinși pe Aeroportul Internațional Chișinău. Aceștia au refuzat să discute cu jurnaliștii. Unii dintre ei, însă, au menționat că pleacă organizat, dar au negat că ar urma să se vadă cu fugarul Șor.

8
3
0
1
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

În curînd, în centrul capitalei moldovenești va apărea monumentul Reginei Maria a României. Dar monumentele căror personalități moldovenești celebre considerați că ar trebui instalate pe străzile noastre?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав