X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Ministrul Muncii: O nouă indexare a pensiilor în acest an nu va exista

9 aug. 2023,, 07:19   Societate
3941 1

O nouă indexare a pensiilor în acest an nu va exista, pentru că statul trebuie să asigure sustenabilitatea sistemului de pensii. O spune ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu.

Potrivit ministrului, o nouă indexare a pensiilor ar însemna o acțiune iresponsabilă, în condițiile unui deficit la bugetul asigurărilor sociale de 30%, notează IPN.

Potrivit legii privind sistemul public de pensii, indexarea are loc 1 aprilie în baza ratei inflației de la sfârșitul anului precedent. Totuși, prin derogare de la lege, în acest an, pensiile au fost indexate doar cu 15%, în condițiile unei inflații mult mai mari.Ministrul Alexei Buzu spune că bugetul asigurărilor sociale este pe minus, iar din acest motiv nu poate fi vorba de o nouă indexare a pensiilor.

„În cadrul Guvernului avem responsabilitatea de a asigura un nivel de trai decent pensionarilor și înțelegem că la acest capitol avem mult de lucru, dar în același timp trebuie să asigurăm sustenabilitatea sistemului de pensii. Numărul de pensionai și numărul persoanelor care muncesc este aproape egal. Avem o problemă foarte mare legată de solidaritatea socială, care se manifestă printr-un număr mare de persoane care primesc salariul în plic. Acum noi încercăm să ne asigurăm că toate persoanele care pot munci, muncesc. Iar persoanele care muncesc, contribuie adecvat, inclusiv, la bugetul asigurărilor sociale, pentru că asta este unica metodă prin care putem să asigurăm pensii decente. Nu vrem să avem măsuri iresponsabile din perspectivă fiscală ca să avem o problemă și mai mare. Deficitul bugetului asigurărilor sociale este de 30%. Și acest deficit este acoperit cu surse din bugetul de stat”, a spus Alexei Buzu în cadrul emisiunii „Rezoomat” de la RliveTV.

Potrivit ministrului, deși pensiile nu au fost indexate în aprilie la rata inflației, majorările anterioare le-au permis vârstnicilor să-și păstreze puterea de cumpărare.

„Trebuie să ne asigurăm că sistemul de pensii este sustenabil și peste doi sau zece ani. Pentru noi creșterea pensiilor este o prioritate, pensia minimă din 2021 până în prezent a crescut cu 120%. Pensia medie a crescut cu 72%. Deci, ambele pensii au crescut peste inflația cumulativă. Vom depune efort ca să identificăm resursele necesare și să fortificăm sistemul de pensii. Conform prognozelor noastre, bugetul la capitolul pensii se va echilibra abia în 2040-2045”, a explicat ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu.

În acest an, costul indexării pensiilor și altor prestații sociale cu coeficientul de indexare de 15% constituie peste 3 miliarde lei.

1
0
0
3
43

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?