În cadrul vizitei, ministrul a inspectat bazinul de acumulare, care ar putea fi folosit pentru captarea apei din Nistru în situația în care nivelul fluviului ar scădea prea mult.
Bazinul de acumulare de la Coșernița este în prezent înnămolit și nu a fost supus lucrărilor de curățare de foarte mult timp. În urma discuțiilor cu reprezentanții Agenției „Apele Moldovei”, S.A. Apă-Canal Chișinău și ai Primăriei municipiului Chișinău, s-a convenit asupra implementării unui proiect de decolmatare a bazinului, pentru a asigura aprovizionarea cu apă a municipiului Chișinău.
Ministrul a declarat că, avînd în vedere importanța acestui proiect pentru securitatea aprovizionării cu apă a mun. Chișinău, se analizează posibilitatea finanțării lucrărilor din Fondul de Mediu.
Totodată, în cadrul vizitei, ministrul a inspectat nivelul fluviului Nistru, unde s-a observat o creștere a nivelului apei, fapt ce garantează aprovizionarea cu apă a tuturor localităților care se alimentează cu apă din fluviul Nistru.
Adăuga comentariu