Oamenii adunați la festival au spus că țin mult la tradițiile neamului.
„Ținem foarte mult la tradiții, la obiceiurile noastre naționale, pentru că, cît vom păstra tradiția, obiceiurile noastre, atît vom fi vii ca neam”.
La eveniment, au participat peste 70 de meșteri populari din țară și de peste hotare, notează Noi.md cu referire la tvn.
„Am 68 de ani și pînă în ziua de azi mă ocup cu țesutul covoarelor. Am apucat tradiția de la părinți, de la mama mea și mi-a plăcut și pînă în ziua de azi țes”, a spus Parascovia Spînu, meșter popular din satul Baraboi, raionul Dondușeni.„Am adus un set de covoare tradiționale, dar ceva mai deosebit de celelalte, sînt o meșteriță care țese în lînă nevopsită, așa cum este de pe oi. De fiecare dată schimb ornamentul, tot în stil tradițional, dar le mai modernizez”, a menționat o altă meșteriță, Parascovia Pasat din satul Ustia, raionul Glodeni.
"Anul acesta, avem pentru prima dată în cadrul Festivalului și portul costumelor de la sud: al găgăuzilor, al bulgarilor. Am prrgătit și un concert cu muzică folclorică", a prercizat Valerian Cecan, primarul de laMihăileni.
Covorul moldovenesc este inclus în Patrimoniul UNESCO.
Mai multe informații despre meșterii populari din Republica Moldova pot fi găsite pe site-ul moldovenii.md.
Adăuga comentariu