Transnistria stiri: 1406
Preşedintele stiri: 4066

Mai mulți tineri specialiști se vor angaja în școlile din țară

30 iun. 11:20   Societate
2104 0

360 de tineri, absolvenți ai științelor educației, urmează să se angajeze din data de 1 septembrie în instituțiile de învățămînt din țară.

Dosarele lor au fost declarate eligibile dintr-un număr de peste 480 depuse în cadrul unei campanii lansate de Ministerul Educației și Cercetării (MEC). Totuși, ținta autorităților este un număr de 500 de tineri specialiști, motiv pentru care în iulie va fi organizată etapa a doua de selectare.

Potrivit MEC, această campanie a avut ca obiectiv stimularea și încurajarea a cît mai mulți absolvenți să meargă în instituțiile de învățămînt după ce finalizează studiile la științele educației sau la alte specialități conexe, notează Noi.md cu referire la IPN.

Absolvenții specialităților pedagogice care se vor angaja în cîmpul muncii pe una dintre funcțiile didactice vacante vor beneficia în primii 5 ani de activitate de indemnizație în valoare de 200 de mii de lei, în cazul absolvenților de universități, și 160 de mii de lei pentru absolvenții de colegii.

De asemenea, va fi redusă la 75% norma didactică în primii 5 ani de activitate, vor fi oferite compensații în valoare de 4000 de lei anual pentru procurarea materialelor și utilajelor didactice.

Pentru cei care vor alege să meargă în mediul rural sau în centrele raionale li se va oferi compensarea cheltuielilor pentru închirierea spațiului locativ și consumul de energie termică și electrică.

La fel, tinerii specialiști vor beneficia de concedii de 62 de zile, asistență din partea cadrului didactic mentor în primii 5 ani de activitate, dar și alte facilități.

1
1
1
1
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?