Între 4 și 10 septembrie 2025, angajații IGSU au vizitat 39 de instituții de învățămînt din raioanele Căușeni, Ștefan Vodă, Edineț, Ocnița, Cantemir și Ceadîr-Lunga. În total, peste 4 290 de elevi și 410 cadre didactice au participat la lecții interactive, care au inclus prezentări teoretice și aplicații practice.
Specialiștii au explicat elevilor, pe înțelesul lor, regulile de comportament în fața pericolelor, modul de alertare în caz de urgență, utilizarea corectă a numărului unic 112, dar și elemente de acordare a primului ajutor.
O componentă esențială a instruirilor constituie exercițiile practice de evacuare, organizate pentru a testa reacția rapidă și coordonarea elevilor și a personalului școlar. În primele săptămîni ale noului an de studii, au fost desfășurate 18 exerciții de evacuare, implicînd 4 968 de elevi, 413 profesori și 184 de angajați auxiliari.
Programul se desfășoară în colaborare cu cadrele didactice și urmărește acoperirea celor 1 282 de instituții de învățămînt din țară pe parcursul anului școlar 2025–2026. Scopul este ca fiecare copil, indiferent de vîrstă sau regiune, să fie pregătit să acționeze eficient în caz de cutremur, incendiu sau alte situații de risc.
„Prevenirea este cheia siguranței, iar educația este primul pas spre o comunitate sigură europeană”, subliniază IGSU.
Adăuga comentariu