Astfel, oamenii legii vor avea acces la informații despre cetățenii care intenționează să intre în Republica Moldova. În prezent, sistemul este aplicat la Aeroport. Autoritățile subliniază că, în acest sens, va fi consolidată securitatea întrucît informațiile vor permite mai ușor să fie depistați infractorii.
Unitatea de Informații privind Pasagerii este deja funcțională. În prezent, este aplicată doar pasagerilor care utilizează transportul aerian.
„Această unitate, nemijlocit, va procesa și va analiza informațiile primite de la companiile aeriene, astfel încît fiecare pasager, odată ce are o cursă sau urmează să se deplaseze undeva, aceste informații vor fi transmise nemijlocit Inspectoratului General al Poliției de Frontieră. După care, în baza analizei, noi vom înțelege și vom putea identifica anumite riscuri, după care aceste riscuri pot fi prevenite prin anumite controale”, menționează șeful Direcției Informații privind Pasagerii, Sergiu Lesnic.
„Ce permite asta pentru cetățeni? În primul rînd, o călătorie mai sigură, îmbunătățirea calităților serviciilor Poliției de Frontieră la traversarea frontierei de stat și faptul că cetățenii de bună-credință nu vor fi deranjați, vor trece sub un proces foarte optimal și îmbunătățit de control la trecerea frontierei de stat”, explică șeful Poliției de Frontieră, Ruslan Galușca.„Această unitate reprezintă un instrument strategic în prevenirea și combaterea amenințărilor transfrontaliere și un beneficiu direct la siguranța fiecărui cetățean. Într-un context geopolitic sensibil, unde riscurile evoluează rapid, accesul la informații este unul determinant”, subliniază ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin.
Softul pentru analiza datelor pasagerilor va fi gratuit pentru primii doi ani de utilizare.
Adăuga comentariu