Potrivit lui Kovesi, indiferent de condițiile de muncă, cel mai important e să îți faci treaba cu dedicație.
„Niciodată nu o să ai ca instituție bugetul perfect, resursele perfecte, clădirea perfectă, legislația perfectă. În cele din urmă, trebuie să îți faci treaba, indiferent de modul de organizare, de legislație. Pînă la urmă, ajungem la modul în care procurorii, judecătorii și polițiștii își fac treaba cu curaj și perseverență”, a adăugat procurorul-șef al Parchetului European la „Cutia Neagră” de la TV8.Anterior, invitată în cadrul unei ediții a emisiunii „Cutia Neagră”, șefa Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin a declarat că instituția pe care o conduce are nevoie de noi angajați pentru a fortifica lupta cu schemele ilegale, dar acest lucru este imposibil fără un sediu adecvat.
Veronica Dragalin a declarat că a primit cereri din partea ofițerilor interesați să se alăture echipei, dar nu-i poate angaja, avînd în vedere că 3-4 persoane muncesc acum într-un singur birou. PA ar fi primit și o listă de la Guvern, cu potențiale locații, printre ele și spații ale Hotelului Zarea din Chișinău.
Mai tîrziu, Procuraturii Anticorupție i s-a promis că i se oferă fostul sediu al ANI. Ulterior, clădirea a fost scoasă din lista opțiunilor pentru că echipamentele folosite de ANI și Serviciul Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor nu pot fi transferate într-o altă clădire.
Pe 1 august, purtătorul de cuvînt al Guvernului, Daniel Vodă spunea că Executivul continuă să caute o locație pentru Procuratura Anticorupție, dînd asigurări că va fi găsit„un sediu optim și adecvat pentru noii angajați ai Procuraturii Anticorupție”.
Adăuga comentariu