Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Inspectoratul de Mediu: Cifrele tăierilor ilicite de arbori sînt îngrijorătoare

18 ian. 09:45   Societate
2140 0

În ultimele 12 luni, inspectorii de mediu au întocmit peste 1300 de procese contravenționale pentru tăierea ilicită a arborilor din fîșiile verzi. Cifra este în creștere față de anul trecut. Prejudiciul material ajunge la șase milioane de lei.

Potrivit inspectorilor de mediu, în perioada rece, numărul tăierilor ilicite de arbori se dublează. Anul trecut, autoritățile au amendat 1 389 de persoane, fizice și juridice, cu o sumă totală de 5,8 milioane de lei.

"Pe parcursul anului 2023, au fost desfășurate 5 589 de razii menite să combată cazurile de tăieri ilicite și braconaj. Au fost identificate și atrase la răspundere 1 389 de persoane. Volumul de masă lemnoasă extrasă ilicit reprezintă o cifră de peste patru mii 600 de metri cub de lemn", menționează Ion Bulmaga, șeful Inspectoratului pentru Protecția Mediului, notează Noi.md cu referire la jurnaltv.

Totodată, inspectorii au documentat în aceeași perioadă și sute de cazuri de braconaj.

"Pe aspectul braconajului, cinegeticși piscicol, au fost ridicate anul trecut 20 de arme, iar în urma raziilor efectuate în apele naturale ale Republicii Moldova au fost ridicate 789 de scule interzise, în mare parte fiind plase de monofilament, care reprezintă obiecte interzise pentru pescuit", a precizat Bulmaga.


În anul 2021, au fost întocmite 831 de procese verbale pentru tăieri ilicite, cu amenzi în cuantum de 1,8 milioane de lei. În 2022, cifra a crescut pînă la 1 294 de procese, cu un prejudiciu de 3,8 milioane de lei. În 2023, inspectorii au sancționat 1 389 de cetățeni.

Persoanele fizice care comit contravenții silvice riscă amenzi de pînă la cinci mii de lei, iar persoanele juridice - de pînă la 25 de mii de lei.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?