X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Înotătorul Ion Lazarenco: "Fericirea e în lucrurile simple date de Dumnezeu"

11 sep. 2023,, 11:45   Societate
3233 0

Deși este primul om de pe glob care a reuşit să traverseze înot cele şapte strîmtori ale lumii, din prima încercare, înotătorul Ion Lazarenco Tiron pune preț pe lucrurile simple în viață și îi îndeamnă și pe ceilalți să o facă.

Înotătorul spune că doar acasă, înconjurat de cei dragi, în ținuturile familiare unde mai pulsează amintirile din copilărie, se simte cu adevărat împăcat.

"Am cutreierat un glob, l-am înconjurat pe uscat și prin cele mai strașnice ape, am dormit pe străzi și în hotele de lux, am stat la mese cu oameni simpli și așa-numiți mari, am văzut toate părțile din toate unghiurile și-i mulțumesc lui bunul Dumnezeu de toată experiența și provocările care mi le-a dat.

Dar nicăieri sufletul meu nu s-a simțit mai bine și mai împlinit ca în lucrurile de viață simplă, cum acuma, la mama acasă să culeg struguri, puși încă de Tatăl meu, care numai este lîngă noi deja de 25 de ani. Sînt sigur ne veghează și se bucură ambii de sus. Ce-am înțeles în toate aceste provocări: lăsați "glamurul" și trăiți viața cum îți spune instinctul și sufletul. Atunci nu veți fi stresați și debusolați, doar împliniți. Fericirea e în lucrurile simple date de Dumnezeu", a scris Ion Lazarenco pe rețelele de socializare.

Înotătorul Ion Lazarenco este printre puținii oameni de pe glob, care a reuși să traverseze înot din prima încercare cele 7 strîmtori, numite și provocări ale Oceanului: Canalul Mînecii, Strîmtoarea Gibraltar, Canalul de Nord, Canalul Catalina, Canalul Molokai, Canalul Tsugaru și Strîmtoarea Cook.


A fost declarat Omul Anului în 2018 de către Asociația Mondială a Înotătorilor de Ape Deschise, iar în 2019 a fost candidat la Premiul Nobel pentru Pace.

5
1
0
2
1

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?