Transnistria stiri: 1399
Preşedintele stiri: 4053

Încă un candidat în Colegiul pentru selecția și evaluarea judecătorilor a promovat evaluarea externă

23 mai. 14:38   Societate
2018 0

Judecătorul Ghenadie Mîra, evaluat de Comisia Vetting în calitate de candidat la funcția de membru în Colegiul pentru selecția și evaluare a judecătorilor al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), a promovat evaluarea externă.

Potrivit Comisiei, acesta corespunde criteriilor de integritate etică și financiară în sensul Legii 26/2022, conform căreia a fost evaluat.

Decizia a fost trimisă astăzi candidatului și CSM-ului ca organizator al concursului pentru suplinirea funcțiilor vacante în cele două colegii specializate ale judecătorilor. Ghenadie Mîra urmează să notifice Comisia dacă se opune publicării deciziei în termen de 48 de ore din momentul primirii documentului. În absența unei astfel de notificări, Comisia va publica decizia pe pagina sa web https://www.vettingmd.eu

Amintim că, candidații la CSM și în colegiile CSM, înscriși în concurs după 1 septembrie 2023, sînt evaluați de Comisia Vetting, așa cum stabilește Legea 252/2023 privind evaluarea externă a judecătorilor și procurorilor.

În concursul pentru funcția de membru în Colegiul pentru selecția și evaluarea judecătorilor s-au înscris 13 judecători și reprezentanți ai societății civile. CSM a trimis lista acestora Comisiei Vetting pentru ai evalua. Pînă în prezent, cinci candidați au promovat evaluarea, iar o candidată s-a retras. Alți șapte candidați urmează să fie invitați la audieri.


2
0
0
0
1

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce vor duce modificările la Codului Penal privind extinderea noțiunii de ”trădare de patrie”?