Transnistria stiri: 1447
Preşedintele stiri: 4072

Încă 30 de zile de arest pentru primarul din Boldurești

17 iun. 20:48   Societate
2534 0

Primarul satului Boldurești, Nicanor Ciochină, suspectat că l-a ucis cu mașina pe un copil de 14 ani din aceeași localitate, apoi a fugit de la fața locului, a fost adus astăzi în fața magistraților, la prima ședință de judecată pe dosar.

Acesta va mai sta 30 de zile în arest preventiv, dar pledează în continuare vinovat și refuză să vorbească cu presa, notează Noi.md cu referire la tv8.

Nicanor Ciochină a fost reținut în dimineața zilei de 21 februarie, la o zi după tragedie. Potrivit poliției, avînd experiență de șef al Inspectoratului de Poliție Nisporeni, acesta a încercat să ducă de nas anchetatorii. În prima fază, bărbatul a montat plăcuța cu numărul de înmatriculare pe o mașină de marcă identică celei implicate în accident. Totodată, a înscenat un accident cu implicarea mașinii avariate.

În urma tragediei, doi polițiști au fost demiși, iar alți trei - sancționați. Potrivit IGP, cei cinci angajați ai Inspectoratului de Poliție din Nisporeni nu ar fi acționat în conformitate cu standardele profesionale și au pus piedici în desfășurarea corectă a investigației.

Nicanor Ciochină era o figură cunoscută în localitățile din zonă. În anii de glorie ai lui Vlad Plahotniuc, și el originar din raionul Nisporeni, Ciochină a fost șef al poliției locale. A părăsit sistemul în 2019, cînd a fost ales primar la Boldurești. La alegerile locale din noiembrie 2023, Nicanor Ciochină a fost reales primar al localității din primul tur, cu peste 72 la sută din voturi. Acesta a candidat independent.

1
0
0
1
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?