X 
Transnistria stiri: 1435
Preşedintele stiri: 4033

În perioada vacanței de vară, elevii școlii sportive din Comrat au cursuri gratuite de înot

6 aug. 2023,, 15:00   Societate
2551 0

Cei 400 de elevi ai Școlii Sportive din Comrat au posibilitatea să învețe și să-și perfecționeze abilitățile de înot în cadrul unui curs practic.

Administrația școlii sportive aplică o nouă metodă de lucru cu copiii în lunile de vară, pentru ca aceștia să-și îmbunătățească starea fizică. Cursurile, pentru tinerii sportivi sînt gratuite, iar finanțele sînt alocate din bugetul instituției de învățămînt.

„Avem o dispoziție excelentă. Ne place totul aici, împreună cu fetele facem aici ore cu antrenorul. Apa este caldă, e superbă”;

„Mă ocup cu gimnastica de trei ani. Venim aici periodic, este minunat pentru că ne putem antrena, putem să înotăm și să ne răcorim pe această vreme toridă.”;

„Fiica mea se ocupă cu gimnastica și este foarte bine că le este oferită această posibilitate de a face și înot, chiar mulțumesc organizatorilor. Fata mea are șapte ani și face gimnastica de doi ani. Avem deja rezultate bune. Copiilor li se asigura condiții bune de antrenament în perioada vacanței.”;


Secția de Acrobatică și Gimnastică este frecventată de 50 de copii cu vîrste cuprinse între 4 și 13 ani. Dacă în zilele obișnuite fetele se ocupă, după vîrstă, separat, atunci în timpul orelor de înot, la piscină, acestea au ocazia să fie împreună.

„Fetele merg la înot de două ori pe săptămînă în perioada vacanței. Este foarte comod să ne ocupăm aici, fiindcă pe lîngă antrenament, copiii practică înotul. Ne antrenăm de 3-4 ori pe săptămînă în sală, uneori ieșim seara pe stadion, iar piscina oferă gimnastelor o bună oportunitate de antrenament și de relaxare”, spune antrenoarea de gimnastică Elena Junea.

„Avem activități de antrenament de înot pentru toți elevii școlii sportive municipale. În școala noastră studiază aproximativ 400 de copii. Antrenorii lucrează cu elevii după un program prestabilit. Aceste cursuri sînt gratuite pentru copii și sînt activități programate, bugetate. În acest an, în aceste scopuri au fost alocați 25 de mii de lei”, menționează directorul școlii sportive din Comrat, Ghenadii Tulba.

Școala sportivă din Comrat are șase secții specializate.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?