Transnistria stiri: 1408
Preşedintele stiri: 4069

În Moldova a avut loc un turneu care vizează diversitatea și includerea în sport

2 iul. 19:00   Societate
1860 0

Peste 250 de copii din grupurile social-vulnerabile și cu cerințe educaționale speciale din regiunile de nord, sud și centru ale Republicii Moldova au participat la turneul amical sportiv cu genericul „Acceptăm diferențele și cultivăm diversitatea prin sport”.

Evenimentul a avut drept scop promovarea activității fizice și a sportului pentru fortificarea sănătății, dezvoltarea calităților motrice și stimularea interesului față de modul sănătos de viață, incluziunea socială, precum și cultivarea spiritului de echipă în rîndul tinerei generații.

În cadrul turneului, micii campioni din raioanele Telenești, Călărași, Ungheni, Cahul, Leova, Cantemir și mun. Chișinău au fost ghidați de antrenori profesioniști sub îndrumarea cărora au participat la diferite probe sportive, demonstrînd că sînt energici și uniți.

Evenimentul a fost organizat în cadrul proiectului „Creștem o generație incluzivă și activă”, implementat de Asociația Obștească „PRINCIPII SĂNĂTOASE” în parteneriat cu Școala Sportivă Specializată de Fotbal nr.1 din mun. Chișinău și finanțat din fondul măsurilor de profilaxie al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?