În acest an balul s-a desfășurat sub tema „Simfonia de vară” și a adus împreună pe aceeași scenă artiști profesioniști și persoane cu dizabilități din Republica Moldova, România, Ucraina și alte țări.
În carul programului bogat al evenimentului au participat: Orchestra Simfonică a Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici”, Orchestra AVANTI (Vladimir Fotescu, Ana Odobescu, Aliona Pruteanu), Constantin Moscovici, Marian Stîrcea, Elena Demirdjean, Sasha Letty, Aurel Chirtoacă, Katalina Rusu, Vadim Volc, Tatiana Costiuc, Natalia Boboc și mulți alții.
Au avut loc dansuri pline de emoție prezentate de ansambluri internaționale, precum și o prezentare de modă semnată de creatoarea de modă Julia Allert, în colaborare cu Fundația „Plaiul Soarelui”.
Evenimentul a fost organizat de Fundația „Plaiul Soarelui” în parteneriat cu Asociația „Planeta Carității”, devenind o seară magică a unei adevărate „Simfonii de vară” dedicate vieții, iubirii și solidarității. Acest eveniment promovează valorile unei societăți incluzive și solidare.
Directoarea Asociației Planeta Carității, Ludmila Șișkina, a declarat că aceasta a fost o mică aniversare - al cincilea bal incluziv dedicat Zilei Copilului.
"Ne-am străduit foarte mult. Noutatea acestui bal a fost fapul că pentru prima dată copiii noștri au dansat acompaniați de o orchestră simfonică. În plus, au fost prezente pentru prima dată echipe din România și Ucraina. Am vrut să arătăm tuturor din țara noastră cît de minunați și talentați sînt tinerii noștri, cum pot dansa, socializa și merge frumos - fac tot ceea ce fac oamenii în viața obișnuită. Sînt foarte bravo, sînt minunați!", a subliniat ea.