Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Guvernul confirmă incidentul de la frontieră, în care un locuitor al Transnistriei a fost împușcat

6 feb. 20:45   Societate
5281 0

Ucraina este responsabilă de investigarea incidentului armat de la frontiera cu regiunea transnistreană, raportat de Tiraspol la mijlocul lunii ianuarie, curent, în care, potrivit ambasadorului ucrainean Marko Șevcenko un cetățean din regiunea transnistreană a decedat, iar altul a ajuns la spital.

Declarația a fost făcută pentru NM de purtătoarea de cuvînt a Ministerului de Interne (MAI), Olivia Melnic. Potrivit ei, Chișinăul este gata să ofere suport atît autorităților de la Kiev, cît și Tiraspolului, în investigarea cauzei. MAI nu a răspuns, însă, la întrebarea NM despre motivele pentru care pînă acum autoritățile nu au anunțat public că un om a murit în timpul incidentului.

„După cum a declarat ambasadorul Ucrainei la Chișinău, incidentul a avut loc pe teritoriul Ucrainei, astfel jurisdicția este a Ucrainei în cercetarea cauzei date. Dacă această variantă nu e împărtășită de autoritățile ilegale din stînga Nistrului, Poliția Națională este dispusă să mergem la locul faptei declarat de Tiraspol pentru a asigura cercetarea la fața locului. Totodată vom oferi suport ucrainenilor în elucidarea tuturor circumstanțelor, dacă vom fi solicitați”, a precizat Olivia Melnic.

Amintim că Tiraspolul a declarat pe 10 ianuarie că în apropierea frontierei cu Ucraina ar fi avut loc un incident, cu utilizarea armelor de foc, în urma căruia doi cetățeni transnistreni ar fi fost răpiți și duși pe teritoriul Ucrainei.

O zi mai tîrziu, Ucraina a negat declarațiile Tiraspolului. Ofițerul de presă al Serviciului de Stat de Grăniceri al Ucrainei, Andrei Demcenko, a declarat într-un comentariu pentru RBC-Ucraina că nu cunoaște despre nici un incident pe segmentul transnistrean al frontierei cu Moldova și a catalogat declarațiile ca fiind „de natură provocătoare”. Mai mult, contactat atunci pentru o reacție, nici Biroul politici de reintegrare nu a confirmat incidentul.


Totuși, la începutul lunii februarie, ambasadorul Ucrainei în Republica Moldova, Marko Șevcenko a confirmat, într-un interviu, incidentul armat. Diplomatul a declarat că doi cetățeni ai regiunii transnistrene ar fi trecut granița cu țara vecină ilegal. Mai mult, potrivit ambasadorului, aceștia ar fi deschis focul spre forțele de drept ucrainene, care au răspuns cu împușcături, la rîndul lor. În rezultat, a spus Marko Șevcenko, un cetățean din stînga Nistrului a decedat, iar altul a ajuns la spital.

4
4
0
1
31

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?