Acest lucru afectează, potrivit specialiștilor, procesul de educație timpurie a copiilor și, mai ales, pregătirea lor pentru școală.
Potrivit Ministerului Educației, anul școlar 2024-2025 a început cu o lipsă de 1800 de cadre didactice în școli și grădinițe.
La o grădiniță din raionul Leova, la moment activează doar patru educatori din cel puțin zece necesari. Instituția e nevoită să angajeze personal necalificat pentru a face față volumului de muncă. Directoarea grădiniței a declarat pentru UNIMEDIA că s-a „adresat cu această problemă la direcția raională de învățămînt, însă aceasta rămîne pe masa de discuție de mult timp și, cu părere de rău, nu s-a oferit pînă acum vreo soluție”.
„Tinerii, din păcate, nu vor să vină să lucreze în sate, salariile sînt mici, condiții nu sînt, înțelegem și noi”, a spus directoarea.
Conform datelor Ministerului Educației și Cercetării, în prezent, salariul mediu al unui educator este de 6700 de lei.
Întrebat ce salariu ar merita astăzi un profesor/educator din Republica Moldova, ministrul Educației, Dan Perciun a declarat, anterior, că o leafă decentă ar fi de 15.000 de lei.
„Un salariu bun, după mine, ar fi în zona de 15.000 de lei, un pic peste salariul mediu pe economie. Cred că asta ar fi un salariu decent. Noi facem eforturi pentru a putea majora salariile”, a declarat acesta, dar nu a precizat cînd se vor lua asemenea decizii.
Adăuga comentariu