X 
Arşiţa stiri: 233
Preşedintele stiri: 4153

Gligor despre drumul Leova-Bumbăta: S-au cheltuit sume exagerate pentru a spăla bani

11 sep. 15:13   Societate
14 ore in urma 641 0

Președintele Partidului Schimbării, Ștefan Gligor, a lansat acuzații grave în legătură cu proiectul drumului Leova-Bumbăta, considerat unul dintre cele mai scumpe din Europa de Sud-Est.

În cadrul unei emisiuni, Gligor a declarat că investiția în acest drum, care a costat între 3 și 4 milioane de euro, inclusiv o parcare pentru 100 de camioane, a fost o risipă de bani publici, întrucît pe partea română nu există infrastructura necesară pentru a sprijini creșterea volumului de trafic.

„S-au cheltuit sume exagerate, umflate artificial pentru a spăla bani, și avem cel puțin un caz de abuz de serviciu,” a afirmat Gligor, adăugînd că Octavian Iachimovschi, adjunctul Procuraturii Anticorupție, a ieșit public cu detalii despre costuri, transmite Noi.md cu referire la ziuadeazi.md

Cu toate acestea, reacția autorităților competente întîrzie să apară. Gligor a subliniat că un astfel de proiect nu ar fi putut fi realizat fără aprobarea ministrului Infrastructurii și a Comisiei pentru Situații Excepționale.

Parcarea pentru camioane, deși a costat 3,5 milioane de euro, rămîne nefolosită, deoarece drumul nu este pregătit pentru traficul greu, fiind doar un drum regional.


Proiectul podului Leova-Bumbăta a stîrnit critici și din cauza costurilor exorbitante, aproximativ 3,5 milioane de euro pe kilometru de drum, transformîndu-l în cel mai scump drum construit vreodată în Republica Moldova.

Pe 14 decembrie 2023, Procuratura Anticorupție a anunțat că efectuează o urmărire penală într-o cauză ce vizează pretinsele acțiuni ilegale ale factorilor de decizie din cadrul Î.S. „Administrația de Stat a Drumurilor”, precum și a unor persoane fizice, referitoare la construcția drumului de acces Leova-Bumbăta.

Procesul penal s-a transformat ulterior în dosar penal.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Utilizați inteligența artificială în munca/studiile dumneavoastră?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав