Este reacția fostei directoare a Baletului Național „Joc”, Aliona Strîmbeanu, în legătură cu decizia Ministerului Culturii (MC) de a o elibera din funcție. Aceasta a mai declarat pentru Agora.md că „Ministerul nu se bucură de succesele ansamblului” și că „i se aduc învinuiri” pe nedrept.
Fosta directoare a Baletului Național „Joc”, Aliona Strîmbeanu, a calificat drept „inadmisibilă” demiterea sa din fruntea ansamblului.
Aceasta susține că încălcările găsite în urma anchetei sînt încercări ale Ministerului Culturii de a „lovi într-o instituție cu rezultate” și în abilitățile ei de administratoare.
De asemenea, Strîmbeanu a accentuat că administrația instituției „nu are nicio tangență” cu plecarea dansatorilor la Sankt Petersburg.
„Eu nu consider că am procedat contra legii, cu at ît mai mult contra ansamblului „Joc”. Administrația instituției nu are nicio tangență cu ceea ce s-a organizat la Sankt Petersburg. Mie mi se incriminează niște chestii, mi se aduc învinuiri, consider că este absolut incorect. Se lovește într-o instituție cu rezultate, în persoana mea ca administrator”.
Aliona Strîmbeanu susține că abaterile disciplinare sesizate de Ministerul Culturii ar fi „neajunsuri de ordin secundar”, care urmau să fie remediate. În plus, aceasta accentuează că ministerul „nu se bucură de succesele ansamblului”, deși ultimele rezultate sînt inclusiv „un merit al managementului”.
„Ministerul nu se bucură de succese ansamblului. Îmi pare rău că ei o fac pe „procurorii” și lansează acuzații. În orice instituții, sînt anumite neajunsuri de ordin secundar, care pot fi remediate. Nimeni nu este ideal. Ultimele rezultate sînt, fără discuții, un merit al managementului”.Ancheta a fost inițiată după ce, în spațiul public, au apărut imagini video în care ar fi fost identificați mai mulți dansatori ai ansamblului Național „Joc”, care dansează la un eveniment privat, la Sankt-Petersburg, împreună cu oligarhul fugar Ilan Șor, bașcana Găgăuziei Evghenia Guțul, dar și deputata Marina Tauber. Drept urmare a desfășurării anchetei de serviciu, MC susține că Strîmbeanu a admis mai multe „abateri disciplinare grave” în activitatea sa.
Directoarea ansamblului „Joc”, Aliona Strîmbeanu, a fost suspendată din funcție la 14 iunie 2024. Aceasta a fost înlocuită temporar cu dirijorul orchestrei, Marin Gheras. Baletul Național „Joc” a negat faptul că ar fi primit vreo solicitare privind delegarea membrilor săi pentru prestația artistică de la Sankt-Petersburg. Reprezentanții ansamblului au explicat că, în acea perioadă, dansatorii observați în filmulețele publicate pe rețele erau în concediu din cont propriu.
Adăuga comentariu