X 
Cutremure stiri: 501

Fermierii continuă protestele, de această dată într-un număr mult mai mare

18 sep. 14:29   Societate
2 ore in urma 1068 0

După fermierii din sudul țării, astăzi și cei din nord au ieșit la protest. Agricultorii din Fălești și-au parcat tractoarele pe marginea unor șosele. Aceștia spun că sînt nemulțumiți de legea aprobată săptămîna trecută de Parlament care prevede sprijin pentru fermieri.

Ministrul Agriculturii îi așteaptă mîine la discuții pe reprezentanții acestui sector. Circa 20 de tractoare staționează astăzi în semn de protest pe banda de ocolire a orașului Fălești.

„La noi în raionul Fălești avem aceleași probleme, porumb nu este, floarea soarelui nu este în jur de 40% ce a fost anul trecut. Condițiile care le-a votat Parlamentul, înaintate de Guvern cu starea excepțională e o bătaie de joc față de agricultori. Cum poți să primești așa lege, care practic niciun agricultor din raionl Fălești să nu să se poată folosi de dînsa”, spune agricultorii

În același timp, astăzi continuă protestul fermierilor din Cahul și Căușeni.

„Au sosit băieții la protest, încă mai vin în ajutor să ne susțină în toate cerințele pe care le-am depus la ministerul Agriculturii și au fost respinse.”


Fermierii spun că sînt nemulțumiți de regulamentul de distribuire a ajutorului de 100 milioane de lei, dar și de legea aprobată săptămîna trecută de Parlament care prevede sprijin pentru fermieri.

În replică, ministrul Agriculturii Vladimir Bolea susține că rezultatele acestei legi vor putea fi văzute peste două luni, cînd va fi clar cîți agricultori vor beneficia de ajutor.

„Eu fac apel că mîine, joi să fie publicată în monitorul oficial și toți agricultorii să înceapă în mod rapid să înceapă să îndeplinească cererile acestei lege ca noi în 30 de zile să monitorizăm care totuși este cifra exactă de agricultori care au benificat de această lege. După care ulterior împreuna cu băncile și ceilalți creditori să monitorizeze și cealaltă parte”, spune Bolea.

Legea pe care ministrul agriculturii o numește „specială” și care, potrivit lui, ar veni să salveze fermierii afectați de secetă prevede că toate penalitățile și executările silite ale agricultorilor vor fi suspendate pentru 6 luni. Reprezentanții sectorului agricol spun că legea exclude din start foarte mulți agricultori care sînt afectați, iar jumătate de an este un termen mult prea mic, întrucît la primăvară executarea fermierilor va continua.

5
0
0
0
2

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Utilizați inteligența artificială în munca/studiile dumneavoastră?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав