X 
Arşiţa stiri: 229
Preşedintele stiri: 4139

Evadarea deputatului ucrainean Artem Dmitruk prin Moldova, reconstituită pas cu pas

3 sep. 07:45   Societate
4 ore in urma 1796 0

Deputatul ucrainean Artem Dmitruk, despre care autoritățile de la Kiev spun că a părăsit ilegal teritoriul Ucrainei, ajungînd în Moldova, de unde nimic nu l-a împiedicat să fugă mai departe, a fost transportat, de fapt, peste granița de stat în Transnistria, scrie presa ucraineană, citînd serviciul de presă al Biroului de Stat de Investigații (SBI).

Se relatează că ofițerii SBI au întreprins acțiuni operative la scară largă și au colectat un număr mare de probe, au interogat martori, analizat conexiuni vocale și de internet, au studiat traseele abonaților implicați în schemă. Operațiunea de traficare a deputatului a fost planificată din timp, conchid investigatorii.

În urma unei munci minuțioase, s-a stabilit că pe 23 august deputatul a trecut ilegal granița cu Ucraina în direcția Moldovei în zona punctului de control Pavlivka (în apropiere de localitatea Carmanova pe teritoriul Moldovei, necontrolată de autoritățile constitușionale – IPN).

Oamenii legii ucraineni au aflat că Dmitruk a părăsit Kievul în jurul orei 13:00 în direcția Odesa, la volan aflîndu-se o altă persoană. S-a stabilit că deputatul a coborît din mașină pe autostradă lîngă o localitate din raionul Razdelnyansky din regiunea Odesa.

În jurul orei 17:00, Dmitruk s-a mutat într-o altă mașină, condusă de o persoana vizată în dosar, unde se afla și organizatorul schemei de transfer. În jurul orei 21:00 deputatul a fost transportat la frontieră, de unde el a părăsit ilegal Ucraina pe jos.

Ofițerii SBI au identificat toate persoanele implicate în organizarea evadării deputatului, inclusiv din Moldova, scrie sursa. Ancheta a stabilit că organizatorul are conexiuni atît între oamenii legii, cît și cu reprezentanții unor cercuri criminale. Potrivit datelor operative, grupul infracțional este specializat în transportarea ilegală în străinătate a persoane supuse serviciului militar.

Oamenii legii ucraineni investighează trei persoane, dintre care doi în lipsă, iar față de al treilea se decide măsura preventivă.

Sursele IPN din structurile de forță au relatat anterior că nu l-au putut opri sau aresta pe deputat întrucît nu există mandat de căutare pe numele acestuia emis de către colegii ucraineni. El este suspectat că a atacat un reprezentant al organelor de drept, dar și un militar.

8
10
2
2
2

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Declarația deputatului PAS Vasile Șoimaru despre o eventuală interzicere a Bisericii Ortodoxe Moldovenești (în cadrul Patriarhiei Moscovei) a provocat o mare rezonanță. Ce biserică, în opinia dumneavoastră, ar trebui să existe în Moldova?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав