X 
Transnistria stiri: 1818

Doi polițiști condamnați pentru corupție

5 dec. 2024,, 16:15   Societate
4152 0

La 03 decembrie 2024, Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a condamnat doi ofițeri superiori de investigație din municipiul Chișinău, pentru comiterea infracțiunii de corupere pasivă (prevăzută la art.324 alin.(2) lit.b) și c) din Codul penal), unuia dintre aceștia fiindu-i incriminate două episoade.

Cauza penală a fost pornită în august 2023 de către Centrul Național Anticorupție, în baza autosesizării, conducerea urmării penale fiind efectuată de către Procuratura Anticorupție.

În cadrul urmăririi penale, s-a stabilit că, cei doi ofițeri superiori de poliție din Chișinău, în loc să investigheze un caz de comerț ilegal, au cerut și primit bani pentru a nu înregistra acțiunile ilegale. Aceștia au fotografiat produsele ilegale, dar, după ce au primit 27.000 lei și 750 euro, au șters pozele pentru a nu lăsa dovezi. În schimbul banilor, au promis că nu vor documenta acțiunile realizate de persoanele implicate în comerțul ilegal.

Urmărirea penală a durat șase luni, iar procesul de judecată a durat zece luni, inculpații nerecunoscîndu-și vinovăția.

Instanța de judecată a recunoscut inculpații vinovați de comiterea infracțiunii de corupere pasivă și i-a condamnat pe aceștia astfel: primul ofițer, acuzat de două episoade, a primit o pedeapsă de 6 ani de închisoare, amendă de 400.000 lei și interdicția de a ocupa funcții publice pe o perioadă de 9 ani. Cel de-al doilea ofițer a fost condamnat la 5 ani și 6 luni de închisoare, amendă de 300.000 lei și interdicția de a ocupa funcții publice pe o perioadă de 7 ani.


Din contul condamnaților, în folosul Statului, au fost confiscate solidar sumele de 27.000 lei și echivalentul a 750 euro.

Sentința poate fi atacată cu apel la Curtea de Apel Chișinău în termen de 15 zile.

Notă: Persoana acuzată de săvîrșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atîta timp cît vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărîre judecătorească de condamnare definitivă.

4
0
1
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

De ce autoritățile din Moldova închid Casa Rusă din Chișinău?
Trădările uniriiSemeniuc Tudor
Timpul se transformă în basm...Катрук Валерий