X 
Transnistria stiri: 1379
Eurovision stiri: 499

Date statistice: În acest an de studii, sînt mai puține cadre didactice în școli

27 dec. 2023,, 16:28   Societate
2221 0

La începutul anului de studii 2023/24 în Moldova, din 1201 instituții de învățămînt primar și secundar general, 1180 desfășurau procesul educațional în încăperi proprii, iar 21 de instituții în încăperi arendate.

La începutul anului de studii 2023/24, în învățămîntul primar și secundar general, se număra 26 de mii de cabinete școlare și laboratoare, notează Noi.md.

Majoritatea instituțiilor dispun de bibliotecă și cantină sau bufet (respectiv 96,4% și 95,2%), 90,0% din instituții – de punct medical, 86,3% – de sală sportivă, 72,4% – de sală de lectură, iar 50,5 la sută – de ateliere școlare.

Potrivit Biroului Național de Statistică, instituțiile de învățămînt primar și secundar general din Moldova au în dotare 47,9 mii de calculatoare utilizate în scopuri educaționale (cu 18,3% mai mult față de anul de studii 2022/23), din care 22,2 mii (46,3%) sînt conectate în rețea școlară comună, iar 43,0 mii (89,9%) au conexiune la internet. În același timp, 26,8 mii de calculatoare sînt utilizate de către elevi, 19,6 mii de către personalul didactic și 1,5 mii de calculatoare utilizate în cadrul bibliotecilor.

În anul de studii 2023/24, numărul cadrelor didactice și de conducere din învățămîntul primar și secundar general a fost de 26 de mii de persoane (sau cu 1,1% mai puțin față de anul de studii precedent), dintre care 3,3 mii de persoane – personal de conducere și 22,7 mii de persoane – personal didactic.


Repartizarea cadrelor didactice și de conducere pe grupe de vîrstă relevă că o pondere importantă o dețin cei cu vîrste cuprinse între 50-59 de ani (26,6%), fiind, practic, la nivelul anului de studii 2022/23, în timp ce ponderea cadrelor didactice și de conducere tinere cu vîrste sub 30 de ani s-a diminuat cu 0,3 puncte procentuale, iar a celor cu vîrste 60 de ani și peste a crescut cu 0,9 puncte procentuale.

0
0
0
0
4

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?