”Așa arată modernizarea universităților, domnilor/doamnelor reformatori?
Acum 2 ani, pe 27 iunie 2022, fostul ministru al educației A. Topală anunța cu patos „începerea celui mai important proces de modernizare a universităților și a sistemului de cercetare din Republica Moldova din ultimii ani”. Pentru realizarea acestui scop, au fost alocate peste 700 de milioane de lei.Cu ce ne-am ales?
Studenți hărțuiți?
Universități și institute închise?
Plasarea în posturi înalte din domeniul universitar și de cercetare a managerilor ușor de cumpărat sau, eventual, de șantajat?
Erijarea acestora în salvatori-reformatori ai științei și transformarea lor în purtătorii de cuvînt și credibilitate a reformelor toxice pentru mediul universitar?
Copii plecați la studii în străinătate?
Discreditarea universităților?
Demoralizarea cadrelor didactice?
Diseminarea numeroaselor promisiuni, fără a se ține cont de faptul dacă acestea pot fi îndeplinite?
Rușine”, scrie Corneliu Popovici într-o postare pe pagina sa de facebook.
De menționat că, tinerele au scris o petiție Ministerului Educației, care, la rîndul său, a dispus o anchetă. Instituția așteaptă rezultatele investigației pînă la 12 iulie 2024, se arată într-un ordin.
Potrivit petiționarelor, refuzul „invitațiilor" acestuia se solda cu note scăzute sau chiar neadmiterea la examene. De asemenea, el le propunea pentru acceptarea „intervențiilor sexuale” sume de 300 de euro.
Petiția a ajuns la Ministerul Educației. Secretara de Stat, Adriana Cazacu a dispus o anchetă pe cazurile denunțate de absolvente și a oferit un termen pentru prezentarea rezultatelor de pînă la 12 iulie 2024.
Pînă la moment, USM nu a venit cu o poziție publică pe marginea acestui scandal.
Adăuga comentariu