X 
Transnistria stiri: 1442
Preşedintele stiri: 4062

CNA a facut totalurile primelor luni ale anului curent

30 apr. 10:33   Societate
1848 0

245 de infracțiuni de corupție au fost depistate în primele 3 luni ale anului curent de ofițerii CNA dintre care 216 – din sectorul public și 29 din sectorul privat. Cele mai multe (58) infracțiuni au fost identificate în organele de drept și de control.

Este vorba despre Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Apărării, Ministerul Educației, Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor și altele. Urmează autoritățile publice centrale și locale, inclusiv primăriile unde s-au documentat 9 acte de corupție în care subiecții au fost primari, vice primari și angajați ai primăriei. Sunt datele raportate de subdiviziunile CNA în cadrul ședinței de bilanț a instituției.

În raportul, au fost clasificate infracțiunile depistate după criteriul subiecților ce le-au săvîrșit sau rangul acestora. Centrul a identificat şi cercetat penal 100 de persoane cu funcții de conducere și control în sectorul public. Este vorba despre un angajat al autorității supreme de stat, 4 şefi de instituții, un șef de departament, 40 de inspectori din cadrul MAI, ANTA, ASP, Serviciul Vamal, 7 persoane din cadrul administrației publice locale, 7 funcționari din domeniul ocrotirii sănătății și alți 32 de subiecți.

În această perioadă, ofițerii de urmărire penală ai CNA au finalizat 106 cauze penale. Din ele, 65 de cauze penale au fost deferite justiției, iar 19 au fost soluționate din anii precedenți (2013-2022). Totodată, 30 de persoane au fost reținute de ofițerii de urmărire penală ai CNA.

De asemenea, au fost raportate rezultatele Direcției generale prevenirea corupției. Astfel, din numărul total de 210 de proiecte expertizate, 58 sînt proiecte de legi, 140 de proiecte de hotărîri ale Guvernului, iar 12 sînt proiecte de acte departamentale. Urmare a expertizei anticorupție, în proiectele de acte normative au fost identificați 505 factori de risc, cei mai răspîndiți fiind formulare ambiguă care admite interpretări abuzive și 631 riscuri de corupție ca abuz de serviciu, depășirea atribuțiilor de serviciu, conflict de interese și/sau favoritism, dar și influențare necorespunzătoare.

La finalul ședinței a fost prezentat raportul pe activitate a Agenției de Recuperare a Bunurilor Infracționale. Astfel, în primul trimestru al anului, în Republica Moldova au fost aplicate sechestre pe 87 bunuri în valoare totală de circa 23 de milioane de lei, iar în străinătate au fost aplicate sechestre pe 7 bunuri în valoare totală de peste 27 de milioane de lei. Totodată, au fost raportate sechestre aplicate pe criptomonedă, care constituie circa 35 de mii de dolari.

În cadrul ședinței a fost emisă o hotărîre care prevede intensificarea eforturilor privind realizarea măsurilor din Planul de acțiuni pentru anul 2024.

Președintele Colegiului, directorul CNA, Alexandr Pînzari, a subliniat importanța concentrării asupra contracarării corupției în toate domeniile, indiferent de subiecții sau sumele prejudiciilor cauzate. "Avem competențe clare de a acționa în toate domeniile strategice ale statului, despre care cunoaștem că sînt afectate de corupție. Vom acționa în paralel - atît cu acțiuni de prevenire, cît și de combatere. Scopul nostru este să eliminăm schemele de corupție din instituțiile publice și să avansăm în anchetele noastre pentru a putea recupera prejudiciile cauzate bugetului de stat".

Colegiul CNA exercită conducerea colegială a instituției, care se întrunește trimestrial pentru a evalua rezultatele de activitate ale subdiviziunilor Centrului.

2
0
0
1
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce vor duce modificările la Codului Penal privind extinderea noțiunii de ”trădare de patrie”?