Transnistria stiri: 1382
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3997

Cîte localități din țară mai rămîn total sau parțial fără energie electrică

27 noi. 2023,, 11:58   Societate
1952 0

Conform situației operative înregistrate de dispeceratul ÎCS „Premier Energy Distribution” SA, astăzi, la ora 10:00, energia electrică lipsea parțial sau în totalitate în 139 de localități din 16 raioane. Cele mai afectate sînt raioanele din partea de sud a țării.

Potrivit furnizorului, un impediment major în desfășurarea lucrărilor îl constituie lipsa accesului la instalații din cauza drumurilor întroienite, notează Noi.md.

Totodată, din cauza unor deconectări avariate în instalațiile SA Moldelectrica, nu este posibilă realimentarea cu energie electrică a peste 2600 de consumatori.

În prezent, toate eforturile formațiunilor de intervenție operativă sînt îndreptate spre securizarea rupturilor de conductoare și restabilirea rețelelor deteriorate.

„Premier Energy Distribution” solicită în continuare din partea consumatorilor să fie atenți la conductoarele rupte aflate la sol sau care atîrnă de piloni sau copaci și să respecte regulile de securitate electrică:

  • ocoliți și nu atingeți conductoarele electrice căzute avariat la pămînt sau care atîrnă accidental de pe piloni, copaci sau diferite construcții;
  • marcați la distanță locul rupturii conductorului electric şi securizați perimetrul acestuia pînă la intervenția electromontorilor pentru a restricționa astfel accesul persoanelor şi a animalelor domestice în zona de risc de electrocutare;
  • nu interveniți în instalațiile electrice deoarece aceste acțiuni vă pun în pericol viața;
  • monitorizați cu strictețe local aflării copiilor și instruiții copiii să se comporte în această situație, cereți-le să comunice imediat unui adult despre orice cablu suspect văzut pentru a transmite informația respectivă furnizorului de energie electrică;
  • despre orice incident informați în regim de urgentă operatorul de distribuție la telefonul Serviciului 24h – 022 43 11 11 sau la cel local, indicat în factură.
0
0
1
0
1

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?