În mesajul său, Melnic denunță lipsa de transparență din cadrul Companiei Publice „Teleradio Moldova” (TRM).
Potrivit lui, solicitările de clarificare privind cheltuielile instituției sînt etichetate drept „politice” de către actuala conducere, în încercarea de a deturna atenția de la problemele reale.
„Transparența nu are culoare politică!”, scrie Melnic, explicînd că semnalele privind presupusa hărțuire a angajaților Telefilm au fost transmise Consiliului de Supraveghere și Dezvoltare (CSD) încă din mai 2024. Acesta aduce în atenție mai multe cheltuieli discutabile:Melnic ridică mai multe întrebări esențiale:
Melnic îl menționează direct pe preşedintele al Consiliului de supraveghere şi dezvoltare (CSD) al IP Compania „Teleradio-Moldova”, Arcadie Gherasim, acuzînd „macromanagerii” TRM de manipulare a opiniei publice pentru a justifica lipsa de transparență.
„Folosind tactici perfide, „macromanagerii” Companiei PUBLICE Teleradio Moldova, cu trecut politic bine cunoscut, știu să manipuleze opinia publică, inducînd ideea că aceste demersuri sînt de natură politică. În realitate, astfel încearcă să deturneze atenția și să își continue, nestingheriți, acțiunile netransparente.”
În final, vice-directorul TeleFilm precizează că nu are nicio agendă politică și că acțiunile sale sînt strict legate de semnalarea abaterilor din cadrul TRM.
„Pot să jur pe Biblie, pe Constituție, pe orice doriți, că nu am niciun interes politic. Tot ce fac este să semnalez, din punctul meu de vedere, abateri grave. Cei care mă cunosc știu clar convingerile mele politice. Iar faptul că anumite acțiuni sînt preluate de presa de o anumită culoare nu e treaba mea. Nu am cum să controlez acest lucru. Presa este liberă și, dacă cineva ar trebui să fie interesat de cum se cheltuie banul public, atunci aceasta este chiar presa!”Pînă în acest moment, conducerea TRM nu a oferit un răspuns oficial la aceste acuzații.
Amintim că anterior, liderul Partidului "Democrația Acasă", Vasile Costiuc, a menționat că Vlad Țurcanu ar fi cheltuit 400.000 de lei (20.000 de euro), pentru participarea la seminare organizate de Asociația Televiziunilor și Radiourilor Europene. În acest context, redacția Noi.md a solicitat un comentariu de la directorul general al TRM.
"Eu nu pot face comentarii politice din ipostaza, în care mă găsesc. Și toți actorii politici, care fac declarații la adresa mea sau a Teleradio-Modova vor primi răspunsuri în măsura, în care vor dori să facă demersurile oficiale în acest sens. În ceea ce se referă la cheltuielile, pe care le avem, ele au un traseu bine stabilit. Înainte de începerea fiecărui an, ne facem planul financiar și după aceea raportăm către CSD. Există proceduri foarte clare, în care noi arătăm pe ce s-a bazat activitatea noastră, ce fel de cheltuieli am avut și ce fel de obiective am tins sau nu. În urmă cu cîteva zile, am depus un raport la parlament și ar urma ca acesta să fie discutat într-o ședință a comisiei de specialitate și după aceea în plen. Și atunci voi da toate răspunsurile, care se vor impune la întrebările, care vor veni din partea deputaților, care sînt în drept să ne chestioneze, pentru că această instituție, pe care eu o conduc, este sub control parlamentar", a precizat Vlad Țurcanu, directorul general al Instituţiei Publice Compania "Teleradio-Moldova".
Adăuga comentariu