În această zi, se pomenesc sfintele şi mîntuitoarele şi înfricosătoarele Patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos pe care le-a primit de bunăvoie pentru noi.
Se mai face încă pomenire de mărturisirea mîntuitoare făcută de tîlharul recunoscător care a fost împreună cu El.
Biserica numeşte Patimile Domnului: sfinte – pentru că Cel ce le-a răbdat este Sfîntul Sfinţilor, sfinţenia însăşi; mîntuitoare – pentru că ele sînt preţul cu care Domnul a răscumpărat neamul omenesc din robia păcatului; înfricoşătoare pentru că nu poate fi ceva mai înfricoşător decît ocara pe care Făcătorul a răbdat-o de la făptura Sa.
În această zi nu se săvîrşeşte Liturghia pentru că însuşi Mielul lui Dumnezeu este jertfit acum; este vreme de post total, pentru că Mirele s-a luat de la noi. (Matei 9, 15). Se fac numai ceasurile împărăteşti care ne pun înainte nemărginita smerenie a Domnului, Crucea cea dătătoare de viaţă şi credinţa tîlharului.
Seara săvîrşim denia prohodului Domnului, care este ultima treaptă a tînguirii pentru Hristos, înainte de Învierea Sa. Se înconjoară de trei ori biserica cu Sfîntul Epitaf – semn al celor trei zile petrecute în mormînt.
Adăuga comentariu