Transnistria stiri: 1447
Preşedintele stiri: 4072

Care este situația privind nivelul de concentrație a poluanților în Chișinău

6 ian. 2023,, 10:30   Societate
2483 0

Agenția de Mediu anunță că după ce, cîteva zile la rînd, în municipiul Chișinău s-au înregistrat valori mari de poluare, în ultimele 24 de ore poluanţii s-au încadrat în limitele admisibile.

Factorii care au contribuit la îmbunătățirea calității aerului atmosferic și au contribuit la dispersia poluanților în aer au fost: influența fronturilor atmosferice, alternarea maselor de aer, izolat ploile slabe și vîntul din sud-vest moderat.

Dacă pe 30 decembrie s-au înregistrat concentrații sporite pentru particulele în suspensie PM10, limita fiind depășită de 2,8 ori, începînd cu primele ore ale zilei de 4 ianuarie 2022 situația privind calitatea aerului s-a îmbunătățit semnificativ.

Astfel, concentrațiile particulelor în suspensie (PM10) au scăzut înregistrînd valori în limitele admisibile.

Începînd cu a doua jumătate a zilei, în special seara, atenuarea vîntului și formarea stratului de reținere au condiționat creșterea concentrațiilor noxelor în aerul atmosferic, astfel valoarea medie înregistrată în data de 4 ianuarie a constituit 61,5 µg/m3, corespunzător a depăşit limita de 1,2 ori.


Reamintim că anterior Noi.md a scris că aerul din Chișinău, fără exagerare, este pur și simplu într-o stare catastrofală pe fundalul creșterii importului de mașini vechi, iar situația a fost agravată și mai mult după eliminarea de la 1 ianuarie 2021 restricțiilor ”de vîrstă” pentru automobilele aduse din străinătate.

După cum se menționează în noul material analitic al portalului Noi.md "Răscoala mașinilor în Moldova", la concluzia privind starea catastrofală a aerului din capitala Moldovei au ajuns nu numai specialiștii de Agenția de protecție a mediului, ci și cercetătorii independenți.

Și Serviciul hidrometeorologic de stat al RM a menționat în mod repetat despre pericolul provocat de poluarea majoră a aerului la Chișinău. Uneori aceasta poate fi observată cu ochiul liber: pe timp de arșiță, deasupra Chișinăului deseori plutește un smog toxic.

Pentru a fi sigur de asta, fiecare poate efectua un studiu personal al problemei în cauză. În secolul nostru informațional pentru aceasta nu e nevoie de ceva deosebit, e destul să intri pe site-ul care monitorizează aerul în lumea întreagă. https://www.iqair.com/ru/moldova/chisinau-municipality/chisinau

Redacția ecology.md a efectuat propriul studiu - timp de două săptămîni indicatorii erau cam la fel, astfel la 18 decembrie, 2022, ora 13.15, în timpul scrierii acestui material, ”Concentrația în republică era de 2,5, iar la Chișinău – depășea de 4,4 ori calitatea medie anuală, recomandată de OMS”. Mai rău nu e nicăieri, nici măcar în orașele din China.

0
0
1
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?