„La acel moment, incidentul a fost gestionat imediat ce a fost depistat, iar Serviciul Vamal a luat măsuri rapide pentru a redresa situația și a întări securitatea sistemului informatic. În prezent, toate vulnerabilitățile identificate au fost remediate, iar sistemul funcționează în condiții de protecție sporită, nefiind expus riscului de compromitere”, a declarat șeful Serviciului Vamal, Alexandru Iacub.
Serviciul Vamal asigură cetățenii că incidentul din luna mai a fost unul izolat și nu afectează în niciun fel activitatea curentă a instituției. Au fost implementate măsuri suplimentare de securitate și proceduri stricte de audit pentru a preveni pe viitor astfel de incidente.„Continuăm să colaborăm cu experți în securitate cibernetică și cu autoritățile relevante pentru a asigura integritatea datelor și pentru a identifica orice încercare de utilizare abuzivă a informațiilor compromise. Orice persoană implicată în astfel de acțiuni va fi sancționată conform legii”, a adăugat șeful Serviciului Vamal.
Serviciul Vamal reafirmă că, datorită măsurilor de redresare și protecție adoptate, sistemul informatic este acum complet securizat, iar activitatea instituției continuă în parametri normali.
În același timp, sistemele și bazele de date ale Poliției de Frontieră sînt intacte, anunță Inspectoratul General al Poliției de Frontieră
Adăuga comentariu