X 
Arşiţa stiri: 229
Preşedintele stiri: 4162

Avocatul Poporului condamnă răspîndirea imaginilor intime pe Telegram

11 sep. 08:00   Societate
17 ore in urma 1551 0

Avocatul Poporului condamnă publicarea fotografiilor sau videourilor cu caracter sexual, fără permisiunea persoanei vizate.

Reacția vine după ce poliția a inițiat mai multe cauze penale cu privire la activitatea unui grup de Telegram ce distribuia imagini intime cu fete și femei din Republica Moldova.

„Avînd în vedere că principalele victime sînt femeile, distribuirea neautorizată a imaginilor intime contribuie la perpetuarea stereotipurilor de gen și la marginalizarea acestora în societate. În loc să fie percepute drept victime ale unei încălcări flagrante a drepturilor fundamentale, femeile sînt frecvent stigmatizate și ostracizate, fiind perpetuate astfel prejudecăți și perspective patriarhale depășite cu privire la sexualitate și rolurile de gen”, menționează Avocatul Poporului.

Instituția mai menționează că fenomenul cunoscut drept „pornografie din răzbunare” provoacă daune psihologice și emoționale semnificative victimelor. Potrivit rapoartelor organizațiilor de profil, precum: „Femei pentru femei” și „La Strada”, multe dintre femeile vizate se confruntă cu stări de anxietate, depresie și chiar gînduri suicidare.

Avocatul Poporului încurajează victimele să coopereze cu autoritățile și subliniază importanța acordării asistenței psihologice și juridice adecvate acestora.


În acest context, Avocații Poporului consideră esențială „introducerea și consolidarea educației sexuale în spiritul drepturilor omului, pentru a preveni astfel de abuzuri, a combate prejudecățile toxice din societate și pentru a promova respectul reciproc și responsabilitatea în relațiile interumane”.

Reamintim că mii de fete au fost expuse în ipostaze intime, fără voia lor, pe un canal clandestin de pe Telegram, iar autorii schemei au făcut bani grei pe seama lor. Filmate pe ascuns, multe dintre ele au fost la un pas de a se sinucide după publicarea înregistrărilor. Cei implicați riscă pedepse de cel puțin 7 ani de închisoare.

0
0
2
3
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Utilizați inteligența artificială în munca/studiile dumneavoastră?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав