CCRM a emis o opinie cu rezerve asupra rapoartelor financiare consolidate ale MF, care a fost determinată de următoarele aspecte:
Astfel, Serviciul Vamal înregistrează aceste bunuri în evidența extrabilanțieră, iar Serviciul Fiscal de Stat menține doar o evidență analitică, fără a contabiliza efectiv bunurile, în pofida faptului că valoarea acestora este de peste 41 milioane lei.
Auditul a identificat inconsecvențe în gestionarea patrimoniului ministerului.
Astfel, un garaj cu valoarea de 2,9 milioane lei, declarat casat în anul 2021, continuă să fie folosit de minister și este înregistrat în baza de date a organului cadastral, ceea ce contravine prevederilor privind transparența și integritatea evidenței activelor statului.
Totodată, în cazul proiectului de modernizare a postului vamal Leușeni, în pofida unor investiții de peste 19 milioane lei și a finalizării lucrărilor în anul 2023, procesul de recepție a evidențiat multiple nereguli, care nu au fost remediate pînă la încheierea auditului.
În ceea ce privește monitorizarea recomandărilor anterioare ale Curții de Conturi, auditul a constatat un nivel mediu de realizare de 54%, fiind considerate implementate 4 recomandări și parțial realizate - 7 recomandări din cele 14 înaintate.Raportul complet este disponibil pe pagina oficială a Curții de Conturi.
Adăuga comentariu