X 
Transnistria stiri: 1880

Au fost reținuți membrii unui grup specializat în organizarea migrației ilegale

6 noi. 09:26   Societate
2979 0

Îngajații Poliției de Frontieră din cadrul Direcției regionale Sud, sub conducerea Procuraturii Cahul, au destructurat un grup criminal organizat, specializat în organizarea migrației ilegale a cetățenilor afro-asiatici la frontiera moldo-română, notează Noi.md.

Ca urmare a investigațiilor efectuate în septembrie 2025, s-a stabilit că grupul, format din cetățeni moldoveni și străini, acționau coordonat, fiecare membru avînd un rol bine determinat. Trei dintre membrii grupului au fost identificați ca fiind responsabili de asigurarea facilitării trecerii ilegale din Republica Moldova în România, în scopul obținerii unui profit financiar.

Din declarațiile victimelor, pentru care a fost organizată migrația ilegală, s-a stabilit că aceștia ar fi achitat mijloace financiare, începînd din țara de origine și inclusiv și pe teritoriul Republicii Moldova.

Ca urmare a documentării și acumulării probatoriului, pe 1 noiembrie curent, grupul de urmărire penală a descins cu percheziții la domiciliile suspecților, fiind ridicate trei mijloace de transport, mijloace bănești, dispozitive electronice și alte obiecte de interes, folosite în activitatea infracțională.

Persoanele implicate au fost reținute pentru 72 de ore, iar ulterior instanța de judecată le-a aplicat măsura preventivă de control judiciar pentru 60 de zile.


4
0
0
3
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

De ce autoritățile din Moldova închid Casa Rusă din Chișinău?
Trădările uniriiSemeniuc Tudor
Timpul se transformă în basm...Катрук Валерий