CNA a desfășurat percheziții pe 4 septembrie în mai multe dosare pornite pe fapte de corupere activă, pasivă și trafic de influență în dosare de corupție ce vizează trucarea unor licitații publice. În urma acestora, cei trei funcționari publici au fost reținuți.
Alți 7 reprezentanți ai autorităților locale din Soroca, dar și 16 persoane fizice, inclusiv agenți economici, se află sub cercetarea CNA.Potrivit surselor ZdG, este vorba despre arhitectul şef al Primăriei municipiului Soroca Guțu Grigore, viceprimarul municipiului Soroca Ghenadie Mînăscurtă și secretarul Consiliului municipal Marcel Bușan.
Potrivit CNA, urmărirea penală a fost pornită în baza bănuielii că persoane publice şi persoane cu funcţie de demnitate publică din cadrul Primăriei şi Consiliului municipal Soroca ar fi favorizat unii agenți economici în procesul de obținere a setului de documente pentru încheierea unor contracte cu municipalitatea contra unor remunerații ilicite.
Conform CNA, în schimbul mijloacelor financiare ilicite, primite prin intermediul unor terți, funcționarii ar fi trucat mai multe licitații în vederea cîștigării acestora de către anumiți agenți economici.
Potrivit comunicatului CNA, 4 persoane au statut de bănuit dintre care 3 au fost reținute pentru 72 de ore și plasate în izolator.
Adăuga comentariu