X 
Arşiţa stiri: 224
Jocurile Olimpice stiri: 300
Transnistria stiri: 1464

APOTA salută intenția autorităților de a recupera gestiunea asupra proprietății statului- gările auto

19 aug. 14:15   Societate
23 ore in urma 1567 0

Într-un comunicat de presă, Asociația Patronală a Operatorilor de Transport Auto (APOTA) salută intenția autorităților de a recupera gestiunea asupra proprietății statului- gările auto.

”De menționat că în 2018 autoritățile de atunci, care reprezentau un instrument al statului capturat și care serveau intereselor oligarhilor parțial deveniți fugari, au decis transmiterea în gestiunea unei grupări oligarhice, beneficiarii căreia au devenit cunoscuți mai tîrziu, a gărilor auto pentru un termen de 25 ani.

Conform prevederilor p. 5.1. al contractului de Parteneriat public-privat (PPP) suma investițiilor care urma a fi făcută de partenerul privat era de 200471511 lei (puțin peste 200 mln lei). Iar conform p. 5.3. al contractului termenul de finalizare a lucrărilor de modernizare a gărilor (de efectuare a investițiilor) nu va depăși trei ani de la data semnării contractului de PPP.

La 17. 12.2021 a expirat perioada prevăzută de contract pentru realizarea integrală a planului investițional de către partenerul privat. Deși planul investițional era structurat pe etape, iar semnele că unele etape nu se execută conform prevederilor contractului au fost vizibile cu mult timp pînă la expirarea integrală a termenului de 3 ani, Comisia de monitorizare a contractului de PPP, instituită de Agenția Proprietății Publice (APP) nu a observat aceste abatarei. Abia după expirarea celor trei ani prevăzuți de contract APP a constatat neexecutarea de către partenerul privat a condițiilor contractuale.

Conform prevederilor p. 15 al contractului de PPP (subp.p. 15.1-15.3) partenerul privat era obligat să prezinte partenerului public Garanția de bună execuție a contractului în valoare de 5 mln lei pentru fiecare an investițional (trei ani). Iar în cazul neexecutării contractului de către partenerul privat, partenerul public avea dreptul de a incasa valoarea garanției.


Avînd la bază constatarea neexecutării obligațiilor investiționale precum și faptul lipsei Garanției de bună execuție, APP la 17 mai 2022 a emis Notificarea privind rezilierea/rezoluțiunea unilaterală a contractului de PPP.

Conform prevederilor p. 19.3 al contractului de PPP partenerul public are dreptul de reziliere unilaterală a contractului, pînă la expirarea acestuia, avînd ca motiv neîndeplinirea obligațiunilor contractuale de către partenerul privat. Contractul de PPP prin p. 19.3 reglementează motivele rezoluțiunii, procedura rezoluțiunii, actele ”Notificarea preliminară” ”Notificarea de reziliere”, perioada ”Perioada de rezoluție” etc.

Conform prevederilor p. 20.3 al contractului de PPP, la data rezilierii contractului Partenerul public (APP) ”deține imediat posesiunea și controlul asupra activelor transmise în gestiunea partenerului privat” și ”partenerul privat este obligat să restituie partenerului public , prin act, toate bunurile ce au făcut obiectul parteneriatului public-privat”, se arată în nota de presă.

De asemenea pînă în prezent APP nu a incasat valoarea Garanției de bună execuție pentru cel puțin doi ani , în care partenerul privat nu și-a onorat obligațiunile investiționale.

La momentul transmiterii in gestiunea grupării Vîlcu-Andronachi a gărilor auto în această întreprindere activau aproximativ 420 angajați. În prezent numărul angajaților nu depășește 150 persoane. Deci acești ”investitori” au lăsat fără loc de muncă aproape 300 persoane.

Statul trebuia să recupereze gestiunea gărilor auto încă în anul 2022. Din 2022 și pînă la data de azi gruparea Vîlcu-Andronachi au realizat profituri în valoare de aproximativ 60 mln lei. Aceste profituri trebuiau să fie înregistrate la compania de stat.

APOTA anterior a declarat că tărăgănarea reîntoarcerii în gestiunea statului a gărilor auto se datorează funcționarilor de rang înalt, care acționează în interesul grupării oligarhice și mimează tot felul de procese și activități care nu au nici o finalitate. Acești funcționari sînt ministrul Andrei Spînu și Directorul APP Roman Cojuhari. Înțelegem că acțiunile de azi, din care rezultă că anumite acțiuni de reîntoarcere a gărilor au început, se datorează faptului că s-au epuizat toate motivele de tărăgănare pe care le invocau și le căutau acești doi funcționari și că alți funcționari de rang mai înalt au început să ceara socoteala de la cei doi.

Totodată, APOTA a menționat că va urmări cu atenție procesul de reîntoarcere a gestiunii gărilor.

”Oricît nu ar dura acest proces de recuperare a gărilor și oricare va fi rezistența pe care o va opune din exterior sau din interior gruparea Vîlcu-Andronachi, APOTA afirmă că rutele regulate vor fi efectuate conform orarelor stabilite. Procesul de reîntoarcere a gărilor nu va perturba activitatea rutelor. În cazul în care casele de bilete ale gărilor temporar nu vor activa, șoferii vor elibera biletele proprii, care de asemenea sînt documente de strictă evidență. Suntem în așteptarea finalizării procesului de transmitere a gărilor și a începerii negocierilor condițiilor de activitate cu transportatorii”, se mai arată în nota de presă.

6
0
0
0
2

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Pentru cine intenționați să votați la alegerile prezidențiale din data de 20 octombrie?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав