El a solicitat să i se prezinte notificarea și procesul-verbal prevăzute de lege.
„S-a dovedit că, de această dată, angajații Poliției de Frontieră – mai exact, cei care comandă astfel de acțiuni – erau interesați de bagajul meu, în care, în urma controlului, nu a fost găsit nimic interzis. Îmi continui drumul mai departe”, a scris Alexei Petrovici.
Potrivit lui, interacțiunea cu reprezentanții Poliției de Frontieră a lăsat o impresie plăcută.„Tînărul a remarcat cu surprindere nivelul meu de calm în timpul controlului, oftînd cu regret că trebuie să-l efectueze în privința mea. Iar de la colega lui drăguță din cabină am primit chiar și un compliment. Bineînțeles, nici eu nu m-am lăsat mai prejos. Așa încep acum deplasările mele în străinătate – cu voie bună, energie și puțin intrigă. Lucrăm, fraților!”, a subliniat Alexei Petrovici.
Adăuga comentariu