X 
Cutremure stiri: 507

Alegătorii au termen limitat pentru a-și declara noul loc de ședere la alegerile din 20 octombrie

11 sep. 15:43   Societate
7696 0

Comisia Electorală Centrală (CEC) reamintește cetățenilor cu drept de vot care, după ultima participare la alegeri, și-au schimbat locul de ședere, că mai au la dispoziție două săptămîni, adică pînă pe 25 septembrie curent, anunță Noi.md

Atfel, alăgătorii pot să-și declare locul nou de ședere la organul administrației publice locale (pretura de sector sau primărie), pentru a putea fi înscriși în lista electorală la secția de votare, corespunzător locului șederii.

Prin această procedură, alegătorul va fi înscris în lista electorală de bază, corespunzător locului șederii, cu mențiunea „Declarația de ședere” la rubrica „Notă”.

Concomitent, alegătorul va fi radiat automat din lista electorală unde acesta își are domiciliul sau reședința temporară valabilă.

La depunerea declarației, alegătorul va prezenta actul de identitate pentru confirmare. Registratorul va face mențiunile necesare în Registrul de Stat al Alegătorilor și va elibera o recipisă privind confirmarea faptului declarării locului nou de ședere.

Declarația depusă este valabilă doar pentru un singur scrutin electoral. Declarațiile depuse pentru scrutinele anterioare nu sînt valabile.

1
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Pentru cine intenționați să votați la alegerile prezidențiale din data de 20 octombrie?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав