X 
Transnistria stiri: 1425
Eurovision stiri: 509
Preşedintele stiri: 4002

Ajutor la contor: Consumatorii casnici vor fi împărțiți în două categorii de vulnerabilitate energetică

6 oct. 2023,, 12:00   Societate
18477 2

Guvernul propune două categorii noi de vulnerabilitate energetică pentru sezonul rece. Este vorba despre vulnerabilitatea extremă şi cea primară. Potrivit ministrului Muncii şi Protecţiei Sociale, Alexei Buzu, această măsură a fost introdusă pentru a ţinti mai bine gospodăriile sărace care au cea mai mare nevoie de ajutorul statului.

Autorităţile au introdus, în acest an, şi o nouă măsură de a le plăti compensaţii celor care se încălzesc pe lemne sau combustibili solizi, cum ar fi cărbunii. CNAS le va plăti compensaţia pe card sau la poştă, transmite Noi.mdcu referire la publika.md.

"Am introdus aceste noi două categorii pentru a putea să ţintim gospodăriile cu venituri mici. Nu poţi să ai un venit de cinci mii de lei, dar să achiţi 15 mii. De aceea noi am declarat aceste categorii şi avem aceste filtre pentru a înţelege care e situaţia din acea familie, iar de asta am introdus şi filtre suplimentare", a spus Buzu.

Din categoria extremă vor face parte familiile care au cheltuieli pentru întreţinere mai mari cu 60 la sută decît veniturile.

Gospodăriile care se încălzesc cu gaze naturale vor trebui să se înregistreze, pentru a li se stabili vulnerabilitatea energetică. Procedura este obligatorie şi pentru cei care au solicitat compensaţii în anul trecut. Cei care nu se vor înregistra nu vor fi încadraţi în nicio categorie de vulnerabilitate şi nu vor primi compensaţii în facturi.


"Începînd de acum, gospodăriile vor trebui să se înregistreze în fiecare an, deoarece noi trebuie să actualizăm situaţia. În unele gospodării poate a crescut venitul, în altele poate s-a înrăutăţit, iar asta ne va ajuta să înţelegem care este vulnerabilitatea energetică în fiecare gospodărie", a precizat ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale.

Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale precizează că cei care se încălzeau, în anul trecut, cu lemne sau combustibili alternativi nu vor mai primi alocaţii lunare de 700 de lei, din noiembrie pînă în martie. Aceştia vor trebui, în acest an, să se înregistreze pentru a li se stabili gradul de vulnerabilitate şi, la necesitate, vor primi compensaţii.

Solicitanţii trebuie se se înscrie pe platforma online compensatii.gov.md. Mărimea compensaţiei va fi calculată în funcţie de veniturile obţinute de gospodărie în ultimele şase luni.

Sumele pentru fiecare categorie vor fi stabilite după ce hotărîrea va fi aprobată de Guvern. Proiectul este propus pentru consultări.

În acest an, cheltuielile pentru acordarea compensaţiilor la factură se ridică la 858 de milioane de lei, dintre care 200 de milioane sînt pentru cei care se încălzesc cu lemne sau alte resurse şi care vor primi banii pe card.

10
2
2
2
31

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?