Proiectul de extindere a terminalului de pasageri, cu o valoare de peste 700 milioane lei, va fi finanțat integral din veniturile proprii ale aeroportului. Lucrările vor începe anul curent, imediat după desemnarea, prin licitație publică, a companiei de construcție, iar finalizarea este planificată pentru sfîrșitul anului viitor.
Proiectul a fost prezentat astăzi, 4 august 2025, în cadrul unei conferințe publice organizate de către Aeroportul Internațional „Eugen Doga” – Chișinău, fondatorul Agenția Proprietății Publice (APP) și Organizația pentru Amenajarea Teritoriului, Urbanism, Construcții și Locuințe (OATUCL).
„Pornim de la nevoia de a ne extinde, de a investi în infrastructură, căci am ajuns la recorduri pe numărul de pasageri. Dar în ultimă fază, acest proiect este o investiție în experiența pasagerilor noștri. Extinderea va reduce aglomerația și va aduce condiții mai bune, fără ca activitatea zilnică a aeroportului să fie afectată”, a declarat Sergiu Spoială, administratorul interimar al Aeroportului Internațional „Eugen Doga” – Chișinău.
Proiectul este dezvoltat la cerințele aeroportului de către OATUCL și prevede reorganizarea zonelor de check-in și bagaje, construirea noilor extensii pentru zonele de plecări și integrarea unor tehnologii moderne precum FAST TRACK (pentru un flux rapid și predictibil), ABC gate-uri (control automatizat al pașapoartelor) și sisteme inteligente cu elemente de self-service în procesarea bagajelor. De asemenea, vor fi extinse zonele de așteptare și business lounge-ul, vor fi introduse facilități suplimentare precum terasa acoperită și cabinele de duș pentru pasageri.
„Am gîndit acest proiect ca să ne iasă în linie finală, nu doar spațiu mai larg, dar optimizare de fluxuri de pasageri. Am pus un mare accent și integrăm tehnologii moderne, astfel încît fiecare etapă a călătoriei să fie mai rapidă și mai simplă”, a explicat Nicolae Lupușor, directorul OATUCL.
Adăuga comentariu