X 
Transnistria stiri: 1880

Aeroportul are mai puțin de o lună pentru a cumpăra activele Lukoil

17 noi. 21:57   Societate
23 ore in urma 2217 0

Contractul de comodat prin care terminalul petrolier de la Aeroport trece în gestiunea statului, semnat cu compania Lukoil, este valabil doar 30 de zile.

Astfel, aerogara are mai puțin de o lună pentru a achiziționa activele companiei, au precizat pentru TV8 reprezentanții Ministerului Energiei.

Instituția mai precizează că până acum, au fost cumpărate 3.000 de tone de kerosen pentru aeronave de la o companie din România, care se află în proces de livrare.

Nu se știe pentru cât timp vor ajunge aceste rezerve, astfel că autoritățile discută achiziționarea unor volume suplimentare.

În același timp, Statele Unite au anunțat amânarea aplicării sancțiunilor pentru Lukoil cu trei săptămâni. Restricțiile vor intra în vigoare pe 13 decembrie, și nu pe 21 noiembrie, așa cum era prevăzut inițial.


Astfel, cele peste o sută de benzinării Lukoil Moldova vor putea continua activitatea încă trei săptămâni, timp în care rușii trebuie să-și vândă afacerile unei companii agreate și de autoritățile americane.

2
0
0
2
6

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

De ce autoritățile din Moldova închid Casa Rusă din Chișinău?
Trădările uniriiSemeniuc Tudor
Timpul se transformă în basm...Катрук Валерий