Transnistria stiri: 1368
Eurovision stiri: 500

Academicianul Aurelian Dănilă, la o frumoasă aniversare

19 ian. 2023,, 11:14   Societate
2631 0

Academicianul Aurelian Dănilă, doctor habilitat în studiul artelor, profesor universitar, muzician, diplomat, critic de artă şi jurnalist, laureat al Premiului Naţional, Maestru în Artă, membru al Academiei Europene de Ştiinţe şi Arte, îşi sărbătoreşte astăzi cea de-a 75-a aniversare.

Cu această ocazie, azi, la Academie are loc o masă rotundă dedicată omagiatului, în cadrul căreia va fi prezentat volumul „Scrieri răzlețe” (2023), proaspăt ieșit de sub tipar.

Aurelian Dănilă s-a născut în anul 1948. A absolvit facultatea de interpreţi a Institutului de arte din Chișinău şi şcoala Superioară de partid de la Leningrad (Facultatea de Jurnalistică). A fost redactor-şef la Comitetul de Stat pentru televiziune RSSM, Din anul 1968 ocupă mai multe funcţii diplomatice, fiind ambasador al Republicii Moldova în Austria, Germania, Suedia şi Danemarca. La începutul anilor ’80 a fost director al Teatrului de Operă şi Balet de la Chișinău. Colaborează cu studioul „Telefilm-Chișinău”. Are lucrări ştiinţifice în domeniul artelor. A fost prim vice-ministru al ministrului de externe al Republicii Moldova, preşedinte al Uniunii oamenilor de teatru.

În anul 2003 a fost ales președinte al Consiliului de administrație al Comitetului Internaţional Delphi.

Pe parcursul anilor 2005-2009 a fost președinte al Uniunii oamenilor de teatru din Republica Moldova.


Este membru al Uniunilor Scriitorilor, Jurnaliştilor, oamenilor de teatru, doctor habilitat în arte.

1
0
2
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Alegeri: Ce părere aveți despre inițiativa de a introduce votul prin corespondență?