X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3994

A.S.I.C.S. este gata să se implice în mai multe proiecte sociale în raionul Taraclia

3 noi. 2022,, 12:22   Societate
2386 0

Etnicii bulgari din Republica Moldova, au devenit, ambasadori ai diversității culturale, susținută de președinții Moldovei și Bulgariei. Cei doi șefi de stat au mers, la sfîrșitul săptămînii trecute la Taraclia, unde s-au desfășurat Zilele bulgarilor basarabeni. La eveniment au participat oficiali, diplomați, oameni de afaceri din ambele țări. Printre ei a fost și președintele de onoare al Asociației pentru Susținerea Inițiativelor Comunitare și Sportului (A.S.I.C.S.), Plamen Milanov.

În cadrul manifestației, președinte de onoare al A.S.I.C.S. a avut o întrevedere cu președintele Bulgariei, Rumen Radev, precum și cu reprezentanții autorităților locale din Taraclia și mediului de afaceri din regiune.

În cadrul mesei rotunde, Plamen Milanov a menționat că este gata să ofere suport financiar pentru mai multe proiecte sociale în raionul Taraclia, dar e nevoie de susținere din partea altor parteneri, inclusiv al statului bulgar.

”Cred că întîlnirea a doi președinți e un eveniment important. În ultimii 20 de ani, nici un președinte bulgar nu a vizitat Taraclia. Comunitatea bulgară de aici e numeroasă și își păstrează tradițiile. După acest eveniment, cred că universitatea din Taraclia va fi păstrată și statul bulgar va investi în dezvoltarea raionului atît din punct de vedere spiritual, cît și economic. Totodată, asociația pe care o reprezint încearcă să susțină mai multe proiecte din regiune. Ajutorul nostru e considerabil”, a declarat președinte de onoare al A.S.I.C.S., Plamen Milanov.


Primul pas de colaborare este extinderea campaniei ”Susținem pentru că ne pasă” în mai multe sate din Taraclia în cadrul căreia cîte 100 de familii social-vulnerabile vor primi colete cu produse alimentare de primă necesitate.

”Sîntem recunoscători asociației A.S.I.C.S. pentru colaborarea cu autoritățile raionale. Ne ajută foarte mult. Anul trecut am organizat Loteria Vaccinării. Și anul curent am organizat multe evenimente, printre care Festivalul etno-cultural. De asemenea, A.S.I.C.S. a oferit ajutor financiar pentru dotarea sălii de calculatoare a universității de Stat „Grigore Țamblac”. sîntem foarte mulțumiți”, a menționat președintele raionului Taraclia, Ivan Paslari.

Totodată, Asociația pentru Susținerea Inițiativelor Sociale și Sportului a oferit suport financiar de 100 000 de lei, ca suport pentru autoritățile din Taraclia, de a gestiona criza refugiaților ucraineni. Iar pentru organizarea evenimentului Ziua Bulgarilor Basarabeni au fost donați 150 000 de lei.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?