Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3998

Dan Bălan vine cu un ”mărțișor” neobișnuit pentru fanii săi

1 mar. 17:00   Showbiz
2050 0

De mărțișor, Dan Bălan vine cu o surpriză pentru fanii săi și lansează versiunea oficială unei din cele mai îndrăgite piese din repertoriul său.

„Oriunde Ai Fi”, melodie care a fost compusă de artist încă în 1995, este însoțită de imagini nemaivăzute pînă acum de fani.

„Astăzi lansăm versiunea oficială a piesei „Oriunde Ai Fi”, compusă în 1995. Din fericire, s-au păstrat cadre din momentul creării acestei piese”, a scris Dan Balan pe pagina sa de Facebook.

Anterior Dan Balan a povestit că a compus piesa „Oriunde ai fi” pentru prima sa iubire.

„Această piesă e specială pentru mine, pentru că am compus-o pe baza unei situații reale din viața mea. M-am îndrăgostit prima dată cînd aveam 11 ani. Eram într-o tabară, în 1991, și trăiam un lucru deosebit. Eu cu fata de care m-am îndrăgostit nu vorbeam niciodată, doar ne vedeam; eu îi aduceam fructe, prăjituri, noi vorbeam doar prin emoții. Apoi, într-o dimineață, au venit autobuzele să ne ducă acasă și de atunci nu am mai văzut acea persoană niciodată”, a spus Dan.


Dan Balan este un cîntăreț, compozitor, producător, instrumentist și textier din Republica Moldova. Este primul și unicul artist din Republica Moldova nominalizat pentru premiul Grammy, în calitate de co-autor al hitului „Live Your Life”, interpretat de cîntăreața americană Rihanna și rapper-ul T.I..

4
2
0
1
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?