X 
Cutremure stiri: 504

Artur Suhih: „Moldova trebuie să-și schimbe abordarea față de selectarea artiștilor pentru Eurovision”

18 sep. 06:00   Showbiz
9 ore in urma 2513 0

Moldova trebuie să-și schimbe abordarea față de selectarea artiștilor pentru concursul Eurovision și să aleagă un cîntec în format închis de către comisie la Moldova 1, în baza principiului șanse atît pentru cîntec, cît și pentru interpret.

Despre aceasta a relatat producătorul Artur Suhih în cadrul emisiunii „Без галстуков” cu Alexandru Stahurski” de la postul de televiziune N4, relatează Noi.md

El a spus că Moldova trebuie să schimbe abordarea actuală față de selectarea artiștilor pentru Eurovision, deoarece nicăieri în regulamentele Uniunii Europene de Radi-televiziune nu există un sistem de selectare a artiștilor la nivel local, pe propria piață.

„Părerea mea este că în fiecare an avem concursuri care se termină cu scandaluri pentru că fie se schimbă regulamentele, fie toată lumea acuză comisiile de favoritism și așa mai departe. Eu cred că dacă Moldova ar prioritiza obținerea unui rezultat bun la concurs, ar fi necesar de ales calea producătorului și de stabilit piesa cîștigătoare în regim închis de către comisie la Moldova 1”, a declarat Artur Suhih.

Potrivit acestuia, comisia ar trebui să primească pînă la o anumită dată fonogramele, materialele care corespund uturor normelor prescrise și în regim închis, comisia trebuie să aleagă un cîntec după șansa de a cîștiga atît a cîntecului, cît și a interpretului.

„Pentru că dacă interpretul este deja o vedetă pe scena internațională, atunci, în consecință, are mai multe șanse la un rezultat chiar și cu un cîntec comercial”, a spus producătorul.

El a subliniat că, deocamdaă, din cauza actualului concurs neclar, care are loc în fiecare an în luna martie la Chișinău, partea finală a acestui concurs local, calitatea artiștilor care participă la concurs este foarte scăzută. Artiștii serioși nu vor să meargă acolo în mod special.

„Nimeni nu vrea să joace în aceste jocuri de neînțeles, căci pînă la urmă familiile acestor copii care participă cheltuiesc foarte mulți bani și nu se ajunge nicăieri, și atunci se întâmplă cel mai interesant lucru. Artistul care merge la concurs aleargă la stat, cere bani, finanțare. Statul, desigur, rareori cînd dă ceva. În unii ani dă, în alții - nu. De fiecare dată diferit. Nu există o lege în acest sens. Și, ca urmare, se întîmplă situația că artistul se supără pe stat: De ce am reprezentat țara și nu mi-au dat nimic?”, a spus Artur Suhih.
Potrivit acestuia, acest lucru este rezultatul faptului că nu este clar stipulat că artiștii în showbiz sînt pe cont propriu.

„Noi ca țară v-am delegat. Este ca sportivul olimpic. Dacă el cîștigă cota, merge acolo pentru steag. Dar mai departe, totul este în mîinile lui. Și dacă nu a reușit, nu poate da vina pe țara care nu i-a dat ceva în acel moment”, a menționat producătorul.

El crede că aceeași istorie i s-a întîmplat și în cazul Nataliei Barbu.

„Ea m-a surprins foarte mult pentru că nu era prima dată cînd a mers acolo. Părea să cunoască toate regulile jocului. Dar din anumite motive a decis să repete acest parcurs, fapt pentru care mare respect orice artist care merge la o astfel de competiție. Și am înțeles că au existat unele neînțelegeri între televiziunea națională și echipa ei. Probabil, ea a avut alte așteptări în ceea ce privește finanțarea și așa mai departe, și toate acestea s-au întîmplat iarăși pentru că dacă concursul național s-ar fi desfășurat așa cum propun eu, astfel de scandaluri nu s-ar fi întîmplat”, a subliniat Artur Suhih.

1
1
1
2
1

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Utilizați inteligența artificială în munca/studiile dumneavoastră?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав