"Ne exprimăm îngrijorarea și sîntem categoric împotriva modificărilor de urgență operate la Regulamentul Parlamentului, prin care Serviciului de Protecție și Pază de Stat (SPPS) i se oferă competențe de menținere a ordinii publice în Parlament, inclusiv „evacuarea” deputaților din sală.
Această modificare crește riscul de abuzuri și presiuni asupra deputaților din opoziție, ceea ce este incompatibil cu principiile democrației. Cerem anularea acestor modificări, restabilirea independenței parlamentului și a deputaților săi, excluderea oricăror forme de presiune.Decizia partidului de la guvernare cu privire la împiedicarea fizică a accesului persoanelor care se bucură de imunitate, consfințită prin Legea Supremă, reprezintă un atac asupra libertății de gîndire, exprimare și acțiune a aleșilor poporului {...}", menționează formațiunea.
Potrivit PSRM, Parlamentul trebuie "să-și păstreze rolul său principal de a fi o platformă pentru dezbateri libere, discuții critice asupra ideilor și inițiativelor, în spiritul respectării legii și a drepturilor omului".
"Aceste modificări ale Regulamentului Parlamentului vor fi contestate în instanțele naționale și internaționale. Îndemnăm toate părțile să se comporte și să acționeze responsabil", se mai arată în declarația PSRM.
La rîndul său, Adriana Vlas, purtătoarea de cuvînt a partidului de guvernămînt, Acțiunea și Solidaritatea (PAS), a subliniat că deputații au fost pedepsiți în conformitate cu regulamentul parlamentului.
"Toți parlamentarii trebuie să respecte regulamentul parlamentului și să se comporte în mod corespunzător. Sancțiunile au fost aplicate în strictă conformitate cu regulamentul instituției legislative", a declarat Adriana Vlas.
Adăuga comentariu